Unde găsim cele mai ieftine alimente. Este foarte simplu

Unde găsim cele mai ieftine alimente. Este foarte simplu

În doar șase luni, coșul de bază s-a scumpit cu peste 30%. Însă există o aplicație care ne indică unde găsim cele mai ieftine elimente. Este foarte simplă.

Dacă în septembrie 2021, un bucureştean achita 80 de lei pentru pâine, lapte, carne, ouă şi chiar apă, suc şi bere, în această luni costul aceluiași coș sare de 100 de lei, fiind cu 20-30 de lei mai scump, potrivit zf.ro.

Cele mai semnificative creșteri de preț le-au avut făina și uleiul. Creșteri importante de preț au avut și băuturile. În unele lanțuri de magazine, apa plată de doi litri (bax şase sticle) s-a ridicat cu aproape 2 lei, ceea ce înseamnă o creştere de peste 10%.

(NU RATA: CARE SUNT, DE FAPT, CELE 10 ALIMENTE CARE NU EXPIRĂ NICIODATĂ. SECRETUL DIN SPATELE PREZERVĂRII)

Cu platforma online Monitorul Prețurilor, găsim cele mai ieftine alimente

Totuși, prin intermediul platformei online Monitorul Prețurilor, cetățenii pot verifica atât prețurile alimentelor, cât și pe cele ale carburanților, fără a necesita deplasarea în locațiile fizice ale magazinelor sau ale benzinăriilor și, astfel, să facă o analiză, în funcție de bugetul de care dispun

Alimentele care se scumpesc în România! Efectele războiului se resimt intens şi la noi

Reamintim că în contextul războiului din Ucraina, România se confruntă cu un val de scumpiri la alimente. Efectele conflictului se resimt intens și la noi, iar analiștii au, în continuare, vești proaste. 

Situația tensionată din Ucraina ar putea genera probleme pe termen lung în industria alimentară. Această piață a fost printre primele în care s-a resimțit căderea rublei. Grâul a ajuns la un preț de 968 de dolari/bushel, o creștere de peste 50%.

(NU RATA: ALIMENTE MAI SCUMPE DIN CAUZA SECETEI?! “URMEAZĂ O CREȘTERE DE APROAPE…” CÂND AR URMA SĂ INTRE ÎN VIGOARE NOILE PREȚURI)

Porumbul la 716 dolari/bushel, o creștere de 35%. Ovăzul a ajuns la 716 dolari/bushel, o creștere de 40%. Toate în primele 24 de ore de la izbucnirea războiului.

Problema este și mai gravă întrucât analiștii anunță un nou val de scumpiri, în perioada următoare. Rusia este cel de-al cincilea partener de comerț al UE, iar 2% din exporturile din zona Euro merg în Rusia.

Totuși, 40% din exporturile Rusiei merg către zona Euro, ceea ce înseamnă că Rusia va avea de suferit din punct de vedere economic din cauza sancțiunilor, motiv pentru care Europa va avea probleme în materie de stocare a cerealelor de bază.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ultima imagine cu Mădălina Apostol în viață. Detaliul care a ieșit la iveală în poză
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ultima imagine cu Mădălina Apostol în viață. Detaliul care a ieșit la iveală în poză
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Valerie Lungu a izbucnit la Asia Express: „Nu vreau să mă simt ultima săracă”
Click.ro
Valerie Lungu a izbucnit la Asia Express: „Nu vreau să mă simt ultima săracă”
Înălțarea Sfintei Cruci 2026: Cum a fost recunoscută Crucea Mântuitorului și de ce se ține post pe 14 septembrie
Digi 24
Înălțarea Sfintei Cruci 2026: Cum a fost recunoscută Crucea Mântuitorului și de ce se ține post pe 14 septembrie
Cât de mare era Securitatea la finalul regimului Ceaușescu. Cifre exacte, prezentate în premieră de CNSAS
Digi24
Cât de mare era Securitatea la finalul regimului Ceaușescu. Cifre exacte, prezentate în premieră de CNSAS
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Interviu Werner Vogels, CTO Amazon: De ce AI nu elimină juniorii din IT
go4it.ro
Interviu Werner Vogels, CTO Amazon: De ce AI nu elimină juniorii din IT
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Natalia Bârlădeanu, în vârstă de 10 ani, este campioană mondială în Statele Unite la artele spectacolului. Celebra academie de Teatru și Film din New York i-a oferit o bursă
Gandul.ro
Natalia Bârlădeanu, în vârstă de 10 ani, este campioană mondială în Statele Unite la artele spectacolului. Celebra academie de Teatru și Film din New York i-a oferit o bursă
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!