Cum arată viaţa unui oligarh după sancțiuni: „Tot ceea ce am construit timp de 30 de ani s-a ruinat”

Cum arată viaţa unui oligarh după sancțiuni: "Tot ceea ce am construit timp de 30 de ani s-a ruinat"

Petr Aven este unul din oligarhii ruși vizați de sancțiunile impuse de UE și Marea Britanie. Omul de afaceri are o avere estimată la 4,5 miliarde de lire sterline, însă în prezent, potrivit presei străine nu ştie dacă are cu ce să îşi plătească facturile.

Cu câteva zile înainte ca băncile europene să blocheze tranzacțiile cu Rusia, soția lui Petr Aven a încercat să scoată cât mai mulţi bani din bancomate. La scurt timp omul de afaceri a primit vestea că a fost sancţionat de UE şi Marea Britanie, iar toate conturile au fost îngheţate, inclusiv un duplex dintr-un cartier de lux şi o vilă plină cu opere de artă, scrie digi24.ro

CITEŞTE ŞI: VLADIMIR PUTIN, ÎN CORZI! PĂRĂSIT DE CINE SE AŞTEPTA MAI PUŢIN. REACŢIE FURIBUNDĂ DUPĂ CE A AFLAT CĂ VREA SĂ-L “LASE”

Potrivit Financial Times. Petr Aven avea în urmă cu o lună o avere estimată la 4,5 miliarde de lire sterline, însă acum nu mai are cu ce să îşi plătească facturile.

Viața i s-a schimbat peste noapte.

„Afacerea noastră este complet distrusă. Tot ceea ce am construit timp de 30 de ani s-a ruinat. Și trebuie să începem cumva o nouă viață”, a declarat oligarhul.

Mai mult, se pare că omul de afaceri nu este deloc pregătit pentru ceea ce urmează: „Oare voi avea voie să am menajeră sau șofer? Eu nu conduc… poate fiica mea vitregă va conduce. Nu știu cum o să supraviețuim”, a declarata Aven pentru sursa citată.

În mai puţin de 20 de zile, omul de afaceri în vârstă de 67 de ani ar putea fi expulzat. Deşi are pașaport leton și, bineînțeles, rus, dar și viză pentru SUA și are mai multe opțiuni, acesta vrea să rămână în Marea Britanie împreună cu soția și copilul de opt ani.

Sursă foto: Facebook

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
Click.ro
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
Gandul.ro
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!