Acasă » Știri » China amenință SUA, Australia şi Marea Britanie. Anunțul care i-a pus pe jar

China amenință SUA, Australia şi Marea Britanie. Anunțul care i-a pus pe jar

De: Isabela Popescu 06/04/2022 | 18:06
China amenință SUA, Australia şi Marea Britanie. Anunțul care i-a pus pe jar

Administraţia Chinei a avertizat că există riscul repetării unor conflicte precum cel dintre Rusia şi Ucraina după ce Statele Unite, Marea Britanie şi Australia au anunţat că vor să dezvolte rachete hipersonice în cadrul parteneriatului de securitate AUKUS.

Guvernul Boris Johnson a comunicat marţi seară, potrivit BBC News, că Marea Britanie, Statele Unite şi Australia vor lansa proiecte comune pentru dezvoltarea de rachete hipersonice. Proiectele se vor derula în cadrul parteneriatului de securitate AUKUS (Australia, Marea Britanie, SUA), lansat anul trecut şi contestat vehement de China.

Planul anunţat de Marea Britanie, SUA şi Australia este o reacţie la rachetele hipersonice dezvoltate de Rusia şi China.

Statele Unite şi Australia au deja un program comun pentru dezvoltarea de rachete hipersonice, iar Marea Britanie se va alătura proiectului. Guvernul de la Londra susţine că programul are caracter strict defensiv, scrie dig24.ro.

„Oricine vrea să nu observe o reeditare a crizei din Ucraina ar trebui să se abţină de la a face lucruri care ar putea atrage alte părţi ale lumii într-o astfel de criză”, a avertizat ambasadorul Chinei la Naţiunile Unite, Zhang Jun, citat de agenţia Reuters.

China a criticat dur în ultimele luni parteneriatul de securitate semnat de Australia, Marea Britanie şi Statele Unite (AUKUS). Beijingul a atras atenţia asupra riscurilor generate de achiziţionarea unor submarine nucleare de către Australia.

Sursa foto: Pixabay

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video