Emil Săndoi, bucuros după victoria cu 3-0 cu Gaz Metan: „Importante sunt cele 3 puncte!”

Emil Săndoi, bucuros după victoria cu 3-0 cu Gaz Metan: „Importante sunt cele 3 puncte!”

Emil Săndoi, antrenorul principal al formației Chindia Târgoviște, s-a declarat la finalul partidei câștigate la pas de elevii săi în deplassare cu Academica, scor 3-0, că este fericit de cele trei puncte.

„Importante sunt cele 3 puncte, niciodată un meci nu e câștigat dinante. Felicit jucătorii pentru dăruire, au fost preocupați să fie disciplinați. Am avut și câteva momente grele, dar până la urmă le-am gestionat. Poate că am avut mai multe ocazii și am fi meritat o diferență mai mare. Importantă e victoria, pentru că și moralul lor a fost afectat la ultimele două partide pierdute poate nemeritat. Va fi important să rămânem la fel de concentrați până la final. Am încercat să jucăm și cu cei care au jucat mai puțin, încercăm și un sistem de rotație. A fost decisiv Florea, care ne-a lipsit la mai multe partide, cu probleme de sănătate. E un jucător exponențial, ca de fapt și ceilalți”, a declarat Emil Săndoi, antrenorul formației Chindia Târgoviște.

În urma acestui rezultat, târgoviștenii au urcat pe locul 6 în clasamentul din play-out-ul Ligii 1, scăpând pentru moment locurile de baraj. De partea cealaltă, Academica a rămas pe penultimul loc cu 3 puncte.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nick Rădoi, mesaj dureros după moartea Mădălinei Apostol: „O nouă criză severă a împins-o spre acest gest tragic”
Click.ro
Nick Rădoi, mesaj dureros după moartea Mădălinei Apostol: „O nouă criză severă a împins-o spre acest gest tragic”
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Digi 24
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
Digi24
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
Promotor.ro
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
go4it.ro
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Cât vor rezista rețelele de telefonie în cazul unui mare cutremur? Scenariu îngrijorător confirmat de documentele ANCOM
Gandul.ro
Cât vor rezista rețelele de telefonie în cazul unui mare cutremur? Scenariu îngrijorător confirmat de documentele ANCOM
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!