Se dau bani de la stat pentru turiștii străini. Agențiile de turism ar putea primi 40 de euro

Se dau bani de la stat pentru turiștii străini. Agențiile de turism ar putea primi 40 de euro
Bani. Sursă foto: Pixabay

Asociația Națională a Agențiilor de Turism a anunțat faptul că  este foarte posibil ca agențiile să primească o subvenție de 40 de euro pentru fiecare vizitator străin. Condiția ar fi ca acesta să stea minimum patru nopți. 

Ultimii doi ani de pandemie au redus drastic numărul de turiști care au vizitat România. Pentru a remedia situația, statul dorește să acorde, începând cu această vară, o subvenție pentru agențiile de turism. 

„Condițiile sunt să fie agenție licențiată, este vorba de grupurile de turiști care vin organizați prin agențiile de turism, condiția este să fie cazați în structuri autorizate. Se pleacă de la o sumă minimă – în discuții sunt acum 40 de euro pe turist străin care vine 4 nopți – și această sumă să crească progresiv cu numărul de nopți petrecute în România, au declarat oficialii ANAT.  (CITEȘTE ȘI: Laurette, primele declarații după ce a fost refuzată la “Imperiul Leilor”. “Nu am nevoie de bani. Am dorit să particip ca să…”)

Ce spun agențiile de turism despre situația actuală

Directorii agențiilor de turism avertizează faptul că personalul este nepregătit în acest domeniu. De asemenea, nici serviciile nu sunt de o foarte bună calitate, motiv pentru care le este foarte greu să aducă străini care să viziteze România.

„Tarifele pe litoral sunt aproape duble față de Bulgaria și condițiile mai proaste. Avem servicii proaste și personal nepregătit, începând de la chelner până la director. În Deltă, toate cazările sunt afaceri de familie care nu au prea multă pregătire în ospitalitate, a spus Oana Rusu, director agenție de turism.

„Lipsa sau proasta calitate a căilor de acces, lipsa panourilor informative, lipsa marcajelor turistice. Oamenii, pe lângă asta, au nevoie de distracție, de evenimente care să le relaxeze mintea”, a declarat Cristian Kalanyos, ghid turistic. (CITEȘTE ȘI: Cum arată Ayan Schwarzenberg, fiul Mihaelei Rădulescu. S-a transformat într-un bărbat extrem de atăgător)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce face acum Simina Costea, fosta soție a lui What’s Up. A plecat din România și și-a schimbat complet viața: „Nu mă gândesc să revin în țară”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce face acum Simina Costea, fosta soție a lui What’s Up. A plecat din România și și-a schimbat complet viața: „Nu mă gândesc să revin în țară”
GALERIE FOTO. Balerina i-a zăpăcit definitiv: „Ești reală? Zeițo!”
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Balerina i-a zăpăcit definitiv: „Ești reală? Zeițo!”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Cum ar fi aflat Carmen Tănase că este înlocuită de Nadia Comăneci la Românii au talent. Mesajul fostei gimnaste lămurește situația
Click.ro
Cum ar fi aflat Carmen Tănase că este înlocuită de Nadia Comăneci la Românii au talent. Mesajul fostei gimnaste lămurește situația
Kirilo Budanov: Europa se trezește în fața războiului hibrid al Rusiei. „Economisiți-vă sângele și banii, folosiți experiența noastră”
Digi 24
Kirilo Budanov: Europa se trezește în fața războiului hibrid al Rusiei. „Economisiți-vă sângele și banii, folosiți experiența noastră”
Care sunt părțile comune dintr-un bloc și cum pot fi folosite. Când riști sancțiuni pentru obiectele lăsate pe hol
Digi24
Care sunt părțile comune dintr-un bloc și cum pot fi folosite. Când riști sancțiuni pentru obiectele lăsate pe hol
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
go4it.ro
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Descopera.ro
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
În 1982, Israelul a eliberat 28 de măgari sălbatici în deșert. 44 de ani mai târziu, locul respectiv a devenit de nerecunoscut
Gandul.ro
În 1982, Israelul a eliberat 28 de măgari sălbatici în deșert. 44 de ani mai târziu, locul respectiv a devenit de nerecunoscut
Uite cum arată CEA MAI MICĂ ȘCOALĂ din Europa: are o singură elevă, o învățătoare și o singură sală de curs
Mediafax Italia
Uite cum arată CEA MAI MICĂ ȘCOALĂ din Europa: are o singură elevă, o învățătoare și o singură sală de curs
Tu știai, până acum, ce este DIADA?! Semnificația, originea și motivul pentru care se sărbătorește acum!
Mediafax Spania
Tu știai, până acum, ce este DIADA?! Semnificația, originea și motivul pentru care se sărbătorește acum!