Andra, despre pasiunea descoperită în pandemie: ”Mi-am descoperit o latură de bucătar-șef”

Andra, despre pasiunea descoperită în pandemie: ”Mi-am descoperit o latură de bucătar-șef”

Andra este una dintre cele mai bune voci din România, artista putându-se mândri cu o cariera de 20 de ani, deși încă nu a ajuns nici măcar la 40 de ani. 

Deși mereu a arătat impecabil în aparițiile sale, în perioada pandemiei Andra și-a permis să se relaxeze și să mănănce în voie, ceea ce altfel nu ar fi făcut. Însă, acest nou ”hobby” a făcut ca artista să ajungă la… 70 de kilograme. Invitată la Ziua PROFM, Andra a povestit cum a reușit să ia în greutate, dar și ce pasiune și-a descoperit atunci când a fost în lockdown.

”Viața mea acum e despre mâncare. În pandemie mi-am descoperit o latură de bucătar-șef. Fac dulciuri, gogoși, plăcinte, sarmale. Am pus cam 10 kilograme în pandemie, am ajuns la 70. Am dat șase jos, mai am vreo patru, dar ce să zic, încă mai mănânc, îmi place mâncarea”, a spus Andra.

Dieta simplă prin care Andra a slăbit aproape șapte kilograme

”M-a vizitat una dintre surorile mele exact înainte de 1 Decembrie, am văzut că a slăbit în momentul acela vreo șase-șapte kilograme și am zis că dacă ea poate și eu pot. Așa că de la 1 Decembrie m-am apucat să țin o dietă, vorba vine dietă, pentru că nu este vreun regim special. Practic am înjumătățit mâncare pe care o consumam într-o zi.

CITEȘTE ȘI: CUM A REACȚIONAT ANDRA, DUPĂ CE CĂTĂLIN MĂRUȚĂ I-A SUGERAT SĂ RENUNȚE LA HAINELE LEJERE. FANII S-AU AMUZAT TERIBIL

Eu în pandemie am mâncat foarte mult. Cumva, am simțit că e meritul meu după 20 de ani de carieră, să mănânc ce vreau eu, fără niciun fel de restricție. Kilogramele s-au tot adunat, am făcut 70 de kilograme, iar la un moment dat am simțit să fac lucrul acesta”, povestea Andra în urmă cu ceva timp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
FOTO. Fosta mare rivală a Simonei Halep, de nerecunoscut!
Prosport.ro
FOTO. Fosta mare rivală a Simonei Halep, de nerecunoscut!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Maria Ciobanu nu renunță nici la 89 de ani la gulerul de vulpe, de mii de lei, din comunism. Verdictul designerilor: „Moda n-are vârstă”
Click.ro
Maria Ciobanu nu renunță nici la 89 de ani la gulerul de vulpe, de mii de lei, din comunism. Verdictul designerilor: „Moda n-are vârstă”
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Digi 24
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Cea mai mare rafinărie din Arabia Saudită, atacată! Prețul petrolului a depășit 115 dolari barilul
Promotor.ro
Cea mai mare rafinărie din Arabia Saudită, atacată! Prețul petrolului a depășit 115 dolari barilul
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Preț redus: espressor în format compact de la Dedeman. Este capabil să prepare 45 de băuturi
go4it.ro
Preț redus: espressor în format compact de la Dedeman. Este capabil să prepare 45 de băuturi
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
A început ședința crucială, în care Călin Georgescu află dacă va fi eliberat sau mai rămâne în arest pentru încă 30 de zile. S-ar putea ajunge din nou la scenariul completului de divergență, care a decis ca Georgescu să rămână închis
Gandul.ro

Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute