Cat de grav este, de fapt, Putin! De ce boală ar suferi

Cat de grav este, de fapt, Putin! De ce boală ar suferi
De ce boală suferă Vladimir Putin

După ce Vladimir Putin a apărut de câteva ori în spațiul public și părea că nu are o stare de sănătate foarte bună, acum se speculează că ar suferi de o boală gravă. Iată despre ce este vorba și cine l-a dat de gol pe președintele Rusiei.

Întrebările legate de ceea ce urmează în Ucraina și până unde pot merge atrocitățile rușilor își găsesc răspunsul în starea de sănătate a lui Vladmir Putin.

De ce boală suferă, de fapt, Vladimir Putin

Cea mai recentă apariție a liderului de la Kremlin, în spațiul public, cu o stare nu foarte bună de sănătate, a fost de Ziua Victoriei. Vladimir Putin părea foarte slăbit și era acoperit cu o pătură. La scurt timp, fostul șef al spionilor britanici de la MI6 a vorbit că ar putea fi vorba despre boala Parkinson, iar simptomele sunt tot mai vizibile în comportamentul lui Putin.

CITEȘTE ȘI: ANUNȚUL FĂCUT ÎN PLIN RĂZBOI! VLADIMIR PUTIN NU MAI ARE NICIO ȘANSĂ. CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN MAREA NEAGRĂ

”În cazul unui al treilea război mondial despre care cred că vorbim este esențial pentru viitorul omenirii, asta clar, cred că ceea ce este îngrijorător ar fi speculația, pentru că este speculație faptul ca iată, comportamentul lui Putin, raționamentul lui este Subiectiv sau compromis de boală.

Cea mai bună explicație, dar nu știm dacă este corectă, este că ar avea boala Parkinson. Am auzit asta din partea mai multor neurologi care spun că pierderea stăpânirii de sine, psihoza, sunt simptome des întâlnite ale bolii Parkinson.

Și mai sunt și posibile dovezi că ar fi pe steroizi pentru că i s-a schimbat înfățișarea. 

Da, este îngrijorător și să presupunem că ar fi așa, pentru că nu știm sigur că cineva, în această poziție dominantă, are degetul pe butonul nuclear”, a declarat fostul şef al Serviciilor Secrete MI6, Sir Alex Younger.

Vladimir Putin

Boala Parkinson nu poate fi vindecată

Boala Parkinson, cea pe care ar putea să o aibă și Putin, este o tulburare neurodegenerativă care debutează cel mai adesea între 40 și 70 de ani. Simptomele afecțiunii neurologice progresează lent, uneori cu un tremor abia vizibil, la o singură mână. Tremorul devine frecvent, iar afecțiunea cauzează în mod obișnuit rigiditatea sau încetinirea mișcării.

În stadiile incipiente ale acestei boli, este posibil ca fața pacientului să nu arate semne deosebite. De asemenea, este posibil ca brațele pacientului să nu se legene în timpul mișcării sau ca vorbitul să devină neclar. Simptomele bolii Parkinson se înrăutățesc pe măsura ce boala progresează în timp.

Majoritatea persoanelor cu această afecțiune sunt diagnosticate în jurul vârstei de 60 de ani sau peste, dar există și cazuri în care boala poate debuta mult mai devreme. Afecțiunea se manifestă în cinci etape:

Etapa 1: simptomele sunt ușoare și nu afectează calitatea vieții pacientului;

Etapa 2: simptomele se înrăutățesc, activitățile zilnice devin mai dificile și necesită mai mult timp pentru a fi îndeplinite;

Etapa 3: este echivalentă cu stadiul mediu al bolii – pacientul își pierde echilibrul, se mișcă mai încet, iar căderile sunt frecvente;

Etapa 4: simptomele se agravează, iar pacientul are nevoie de asistență la mers și la desfășurarea activităților zilnice;

Etapa 5: este stadiul cel mai avansat al bolii Parkinson, în care pacientul nu se mai poate deplasa singur, ci are permanent nevoie de ajutor.

Deși boala Parkinson nu poate fi vindecată, medicamentele pot îmbunătăți semnificativ simptomele.

VEZI ȘI: VESTEA MOMENTULUI DE PE FRONT: „RĂZBOIUL SE VA ÎNCHEIA CU MOARTEA LUI VLADIMIR PUTIN”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
Click.ro
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
Gandul.ro
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!