Nor de fum după incendiul puternic de lângă centrala nucleară de la Cernobîl. Ce arată indicele de radioactivitate din România

Nor de fum după incendiul puternic de lângă centrala nucleară de la Cernobîl. Ce arată indicele de radioactivitate din România
Incendiu de proporții în pădurea de lângă centrala nucleară Cernobîl. Nivel crescut de radiații

În urmă cu două zile un incendiu puternic a izbucnit aproape de centrala nucleară de la Cernobîl. Peste 45 de hectare de vegetație au luat foc. Autorităţile au explicat ce arată indicele de radioactivitate din România. 

Joi, tendinţa de deplasare a norului de fum era către sud, respectiv spre sud-vestul Ucrainei – zona Odessa şi nordul Mării Negre, iar din noaptea de joi spre vineri fumul se deplasa spre estul Ucrainei şi sud-vestul Rusiei.

Potrivit Ministerului Mediului, Reţeaua Naţională de Supraveghere a Radioactivităţii Mediului, care monitorizează permanent evoluţia radioactivătăţii mediului la nivel naţional, nu a pus în evidenţă modificări ale radioactivităţii factorilor de mediu.

„Valorile înregistrate în ultimele 24 de ore se situează în domeniul de variaţie al fondului natural specific acestei perioade. Monitorizarea atentă a evoluţiei situaţiei radioactivităţii mediului, coroborată cu direcţia curenţilor de aer, va continua”, a precizat Ministerul Mediului, potrivit news.ro.

CITEŞTE ŞI: MĂRTURII CUMPLITE DE LA CERNOBÎL. CE S-A ÎNTÂMPLAT LA CENTRALA NUCLEARĂ, DUPĂ CE A IZBUCNIT RĂZBOIUL ÎN UCRAINA

Deşi zona de excludere de lângă centrala de la Cernobîl a fost închisă după topirea reactorului, în anul 1986, este considerată în continuare periculoasă, având în vedere că pământul conține radiații din momentul dezastrului major.

În zona respectivă se găsesc încă instalații de depozitare nucleară și depozite de deșeuri care ar putea fi adevărate bombe dacă ar lua foc, potrivit avertismentelor făcute de autorități de-a lungul timpului.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Victoria Lungu, dezamăgită de schimbarea fiicei sale după ce s-a cuplat cu Alex Gîlcă: „Bărbații vin și pleacă!”
Click.ro
Victoria Lungu, dezamăgită de schimbarea fiicei sale după ce s-a cuplat cu Alex Gîlcă: „Bărbații vin și pleacă!”
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Digi 24
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Cea mai mare rafinărie din Arabia Saudită, atacată! Prețul petrolului a depășit 115 dolari barilul
Promotor.ro
Cea mai mare rafinărie din Arabia Saudită, atacată! Prețul petrolului a depășit 115 dolari barilul
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Preț redus: espressor în format compact de la Dedeman. Este capabil să prepare 45 de băuturi
go4it.ro
Preț redus: espressor în format compact de la Dedeman. Este capabil să prepare 45 de băuturi
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
A început ședința crucială, în care Călin Georgescu află dacă va fi eliberat sau mai rămâne în arest pentru încă 30 de zile. S-ar putea ajunge din nou la scenariul completului de divergență, care a decis ca Georgescu să rămână închis
Gandul.ro

Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute