Destăinuirile făcute de Connect-R. Artistul a suferit de depresie: ”M-am tăvălit pe jos”

Destăinuirile făcute de Connect-R. Artistul a suferit de depresie: ”M-am tăvălit pe jos”
Connect-R a ales în ultimii perioadă de timp să se implice în dezbaterea chestiunilor rasiale de la noi / Sursă foto: Captură video Youtube

În cadrul unui podcast, Connect-R (39 de ani) și-a deschis sufletul și a vorbit despre stările de depresie pe care le-a întâmpinat în trecut. Artistul nu s-a sfiit nicio secundă să se destăinuie. Chiar dacă nu îi lipsea nimic, bărbatul s-a confruntat cu aceste episoade.

Connect-R și-a deschis sufletul și a vorbit despre o perioadă neagră din viața lui. Cântărețul nu s-a sfiit nicio secundă să declare faptul că a suferit episoade de depresie. Chiar dacă avea totul, familie și casă, artistul simțea că, totuși, îi lipsea ceva. Apoi a aflat răspunsul.

”Am fost foarte depresiv. M-am tăvălit pe jos și, culmea, aveam tot ce îmi trebuia, familei, casă, tot. Se întâmplă lucrul ăsta când observi că nimic din exteriorul tău nu reușește să te umple cu totul. Îmi lipsea ceva și eu eram ca un prost. Îmi lipsea Dumnezeu”, a mărturisit artistul.

În copilărie, Connect-R visa să devină preot.

Vezi și CONNECT-R, DEZVĂLUIRI DESPRE MAREA DEZAMĂGIRE A VIEȚII. ARTIST LA MICROFON, ARTIST ȘI PE GAZON!

Connect-R se îndreaptă spre studioul de la Global Records

Citește și CONNECT-R S-A ÎNTORS ÎNAPOI LA ZERO! ARTISTUL A SURPRINS PE TOATĂ LUMEA DE PE STRADĂ CU …

Connect-R era să-și piardă copilul când avea un an

Mai mult decât atât, în urmă cu ceva timp, Connect-R a dezvăluit că s-a luptat cu depresia  și din cauza faptului că fiica sa a fost la un pas să-și piardă viața. Artistul a povestit că fiica lui s-a îmbolnăvit chiar la un an după ce i s-a administrat un vaccin, iar atunci a stat o lungă perioadă de timp intubată.

”S-a îmbolnăvit de la un vaccin, când a făcut vaccinul de 1 an, pe fondul unei otite, i-a scăzut imunitatea aproape de 0, era intubată, ne-a nenorocit, și atunci practic a început momentul meu de despresie. Până atunci nu puteai, nu aveai cum să mă clintești și a venit copila asta Maya să-mi arate în ce iluzie trăiam eu, că asta înseamnă iluzie. Acolo au năpădit toate fricile, m-a terminat, am fost la psihologi, n-am reușit mare lucru”, povestea Connect-R.

Sursă foto: captură video Youtube

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mara Bănică, transformată total după operațiile estetice. Jurnalista arată complet diferit acum: imaginile care i-au uimit pe fani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Mara Bănică, transformată total după operațiile estetice. Jurnalista arată complet diferit acum: imaginile care i-au uimit pe fani
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Prosport.ro
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Marian Drăgulescu a slăbit 9 kilograme în trei săptămâni și jumătate: „Am plecat de la S, am ajuns la L și înapoi la S”. Cum a reușit?
Click.ro
Marian Drăgulescu a slăbit 9 kilograme în trei săptămâni și jumătate: „Am plecat de la S, am ajuns la L și înapoi la S”. Cum a reușit?
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
Digi 24
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Digi24
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
Promotor.ro
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
go4it.ro
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Ce este „Curtea Constituțională” din Polonia. Ce puteri are și de ce este acum sub asalt
Gandul.ro
Ce este „Curtea Constituțională” din Polonia. Ce puteri are și de ce este acum sub asalt
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani