E celebru, și-a umplut conturile, dar le are și el pe ale lui. Selly: “Multă lume râde de mine”

O face de mic și o face bine, iar cifrele confirmă acest aspect! Selly însumează peste 3 milioane de subscriberi pe YouTube, iar milioane de euro sunt tot pe acolo. Unul dintre cel mai fresh creatori de conținut, Selly are propriile hibe, de care este conștient. În interviul acordat exclusiv pentru CANCAN.RO, vloggerul a vorbit despre investițiile pe care le face în propriul content, precum și despre motivele pentru care se simte ironizat de cele mai multe ori. Selly nu se dă în lături nici de la a-și afișa latura de oltean, de care se declară mândru. 

Influencerul a dat startul unei noi serii de videoclipuri, în care se concentrează pe executarea job-urilor uzuale, pe care cei din jur le au. Acest proces presupune investiții despre care Selly susține că se ridică la numere cu multe zerouri, dar așa se întâmplă când autorul mizează pe calitate.

În pofida eforturilor făcute de vlogger, se pare că cei ce comentează negativ prestațiile acestuia încă sunt aprigi și numeroși.

Selly explică de ce este ținta ironiilor nefondate / (Foto: CANCAN.RO)

„Vreau să fac lucruri care să conteze!””

Criticat adesea pentru dicția sa, Selly le răspunde celor ce îi contestă forma discursului, prin conținut elaborat, filmat și montat ca la carte. Motivația tânărului vlogger înstărit pare să nu mai fie dată de rezultatul financiar al muncii sale. Selly mizează preponderent pe ideea de sustenabilitate a clipurilor, aspect ce îl va scoate de sub egida efemerității într-o industrie în care numeroși creatori de conținut au apărut și au dispărut peste noapte.

„Mă ajută foarte mult la dicție faptul că sunt rârâit. Multă lume râde de mine că-s rârâit, dar atunci când sari peste litera R în vorbire, poți să spui cuvintele mult mai repede.

Plus faptul că sunt oltean, oltenii vorbesc repede, din fabrică e setarea asta la noi!  

Vloggerul Selly dezvăluie ce îl motivează în crearea de content fresh / (Foto: CANCAN.RO)

Eu fac ceea ce fac și o fac cu energia asta, nu pentru că mai am vreo dorință materială pe care nu mi-am realizat-o deja, pentru că de la un punct încolo, că ai mai mulți bani de atât, viața ta fundamental rămâne cam la fel!

Eu fac ce fac, că vreau să fac lucruri care să conteze!”, ne-a declarat Selly.

(CITEȘTE ȘI: IPOSTAZA INCREDIBILĂ ÎN CARE A FOST SURPRINS SELLY. VLOGGER-UL A APĂRUT ZIUA ÎN AMIAZA MARE DEGHIZAT ÎN…)

„Banii sunt un factor motivator în orice!”

Tânărul creator de conținut admite că statutul financiar este un aspect important al calității sale existențiale, însă banii câștigați ajung să fie reinvestiți pentru o îmbunătățire considerabilă a clipurilor entertainerului.

Evident că banii sunt un factor motivator în orice, dar dacă fac ceva nu mă gândesc neapărat la bani, la rezultatul final. Mă gândesc la cum fac eu chestia aia, pe nișa ei să fie cea mai șmecheră, sau să aibă ceva în plus față de alte chestii care s-au făcut, similare.

Selly clarifică modul în care își reinvestește banii câștigați / (Foto: CANCAN.RO)

Ce filmez eu pe YouTube, spre exemplu acum toate episoadele pe care le facem, noi investim foarte mult în echipament, în oameni buni, în scenariști, în producători.

Sunt investiții care ajută mult calitatea videoclipurilor, dar realitatea e că eu, sincer zic, aș face bani relativ lejer și fără investițiile astea!”, a mai adăugat Andrei Șelaru.

(VEZI ȘI: EA-I OFERĂ SENZAȚII MAI TARI DECÂT SMARANDA! SELLY ȘI-A TRECUT IUBITA PE LOCUL 2!)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
FOTO. Paige Spiranac a publicat imaginile verii și și-a cucerit milioanele de fani!
Prosport.ro
FOTO. Paige Spiranac a publicat imaginile verii și și-a cucerit milioanele de fani!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Constantin Enceanu, despre amenzile de până la 100.000 de lei pentru țuica făcută acasă: „Eu nu fac să vând”. Rețeta din bătrâni a artistului
Click.ro
Constantin Enceanu, despre amenzile de până la 100.000 de lei pentru țuica făcută acasă: „Eu nu fac să vând”. Rețeta din bătrâni a artistului
Băsescu, întrebat ce pregătește Călin Georgescu: „Categoric va candida la prezidențiale. Simion se va orienta către altă funcție”
Digi 24
Băsescu, întrebat ce pregătește Călin Georgescu: „Categoric va candida la prezidențiale. Simion se va orienta către altă funcție”
Când se aerisesc caloriferele: înainte sau după pornirea căldurii? Cum îți dai seama că a rămas aer în instalație
Digi24
Când se aerisesc caloriferele: înainte sau după pornirea căldurii? Cum îți dai seama că a rămas aer în instalație
Un Ford EcoSport a fost transformat într-un monstru cu 6 roți. Consumul afișat surprinde
Promotor.ro
Un Ford EcoSport a fost transformat într-un monstru cu 6 roți. Consumul afișat surprinde
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Lidl lansează o carne hibridă „unică” ca răspuns la cererea online
go4it.ro
Lidl lansează o carne hibridă „unică” ca răspuns la cererea online
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Cum arată sondajele înaintea alegerilor de duminică din landul german Mecklenburg-Pomerania Inferioară. Cursă strânsă între AfD și social-democrați
Gandul.ro
Cum arată sondajele înaintea alegerilor de duminică din landul german Mecklenburg-Pomerania Inferioară. Cursă strânsă între AfD și social-democrați
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Mediafax Italia
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli
Mediafax Spania
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli