O tânără din Iaşi şi-a obligat iubitul să-i bea urina. Ce s-a întâmplat cu ea apoi

O tânără din Iaşi şi-a obligat iubitul să-i bea urina. Ce s-a întâmplat cu ea apoi
Probă de urină. Sursă foto: Pixabay

Caz șocant în Iași! O fată de 14 ani și-a obligat partenerul să-i bea urina. Inculpata a filmat momentul și l-a pus pe rețelele de socializare. La mai bine de trei ani de la eveniment, a fost condamnată în instanță. 

O tânără de 14 ani și șapte luni și-a pus iubitul de la vremea aceea să-i bea urina, în anul 2018. Totul ar fi pornit de la o ceartă. După momentul umilinței, fata l-a pălmuit, iar el i-a întors moneda. Imaginile au fost surprinse de iubită și postate de Facebook, iar autoritățile s-au autosesizat cu privire la incident. Tatăl vitreg al femei a fost martor la scenă și chiar a încurajat-o. 

La o distanță de aproape trei ani, fata a fost trimisă în judecată și a primit o pedeapsă simbolică, de șase luni de asistare. Circumstanțele atenuante care au fost luate în calcul sunt atât vârsta pe care o avea inculpata, cât și faptul că a devenit mamă. (CITEȘTE ȘI: Ce a făcut Andrada Precup din banii câştigaţi la X Factor: „Mi-am cumpărat un apartament”)

Tatăl vitreg al fetei, către victimă: Ţi-am dat să mănânci, ai stat la noi în casă”

Tatăl vitreg al fetei din Iași a fost cel care a susținut-o să-l umilească pe băiat. El pare să fie, conform filmării, cel care a pornit actul. După cum relatează Ziarul de Iași, iubitul inculpatei stătea în casa lor, iar tatăl vitreg a auzit cearta și a decis să-l pedepsească. 

„Violenţele asupra persoanei vătămate au continuat. Inculpata îl loveşte cu palma dreaptă peste faţă, după care încearcă sa îl mai lovească de mai multe ori, dar persoana vătămată se fereşte şi evită două dintre lovituri şi imediat este lovit din nou peste cap de două ori cu palma de către aceasta. La un moment dat, numitul P. Petru i se adresează persoanei vătămate spunându-i «Ţi-am dat să mănânci, ai stat la noi în casă»”,au declarat anchetatorii. (CITEȘTE ȘI: De ce te linge, de fapt, câinele? Ce vrea să îţi transmită în acele momente)

 

 

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Averea lui Gigi Becali, din nou peste un miliard de euro: „Doar terenul de acolo face 400.000.000 de euro”
Prosport.ro
Averea lui Gigi Becali, din nou peste un miliard de euro: „Doar terenul de acolo face 400.000.000 de euro”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mădălina Apostol a plănuit totul. Ultimele gesturi înainte de a-și lua viața. Ce a făcut cu fetița sa și care ar fi fost ultimele sale cuvinte
Click.ro
Mădălina Apostol a plănuit totul. Ultimele gesturi înainte de a-și lua viața. Ce a făcut cu fetița sa și care ar fi fost ultimele sale cuvinte
Șeful diplomației poloneze: NATO ar învinge rapid Rusia „dacă ne-ar ataca și ne-am da jos mănușile”. Reacția Moscovei
Digi 24
Șeful diplomației poloneze: NATO ar învinge rapid Rusia „dacă ne-ar ataca și ne-am da jos mănușile”. Reacția Moscovei
Care este a zecea țară europeană care intră sub umbrela nucleară a Franţei
Digi24
Care este a zecea țară europeană care intră sub umbrela nucleară a Franţei
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Singurul actor cu care Morgan Freeman a refuzat să lucreze
go4it.ro
Singurul actor cu care Morgan Freeman a refuzat să lucreze
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Nicușor Dan îl laudă pe Alexandru Nazare, la nunta căruia a participat. „A fost un ministru bun, este profesionist”. Ministrul Finanțelor, în cărți pentru a fi desemnat premier
Gandul.ro
Nicușor Dan îl laudă pe Alexandru Nazare, la nunta căruia a participat. „A fost un ministru bun, este profesionist”. Ministrul Finanțelor, în cărți pentru a fi desemnat premier
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!