Teja, vrea mai mult după debutul cu dreptul pe banca moldovenilor: „Trebuie să devenim mai buni și să arătăm mai bine!”

Teja, vrea mai mult după debutul cu dreptul pe banca moldovenilor: „Trebuie să devenim mai buni și să arătăm mai bine!”

Mihai Teja, antrenorul principal al FC Botoșani, s-a declarat mulțumit de  faptul că și-a început cu dreptul mandatul de antrenor pe banca grupării locale, trăgând totodată și primele concluzii după victoria cu scorul 3-2 (3-1) cu Chindia.

„A fost greu. Am suferit. A doua repriză nu mi-a plăcut foarte mult. Îmi place să avem noi mingea, să dominăm noi adversarul, mai ales că jucăm acasă. Am făcut greșeli. La pauză vorbeam cu băieții să intrăm foarte bine, să ținem mai mult de minge, să punem presiune pe adversar ca să nu se apropie de poarta noastră. Aveam două goluri avans și ne doream să mai marcăm, să facem 4-1 și să stăm mai liniștiți. Din păcate nu s-a întâmplat, au dat ei gol după care ne-am bulversat, nu am reușit să mai controlăm jocul. Până la urmă, o victorie cu suferință, ne bucurăm că am început cu dreptul dar vreau mai mult de la băieți. Trebuie să devenim mai buni și să arătăm mai bine”, a declarat Mihai Teja.

Tehnicinaul a ținut să-i ia apărarea lui Alin Șeroni, fundașul central asumându-și după meci vina pe care a avut-o la primul gol marcat de târgovișteni.

„Orice jucător are o zi mai proastă, nu trebuie să dăm vina pe Alin. El și-a făcut treaba bine la Botoșani, a jucat bine, a avut sezoane foarte bune. Se mai întâmplă. Meciul acesta nu a fost foarte bun pentru el dar sper să-și revină din punct de vedere mental pentru că l-am văzut și la pauză un pic supărat. Îi spun să joace mai repede. Având o statură mare, e un pic mai lent. Nu trebuie să dăm vina pe Șeri. Oricare dintre noi greșim. De aceea suntem pe bancă, să-l ajutăm să treacă peste acest moment. Suntem un grup, cu toții pierdem, cu toții câștigăm”, a conchis Teja.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Laurențiu Reghecampf, vizat de o anchetă penală după plângerea Anamariei Prodan
Click.ro
Laurențiu Reghecampf, vizat de o anchetă penală după plângerea Anamariei Prodan
Instalație de telegondolă pentru schi, abandonată într-un țarc pentru animale. Milioane de euro risipite
Digi 24
Instalație de telegondolă pentru schi, abandonată într-un țarc pentru animale. Milioane de euro risipite
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Daniel Zamfir, șocat de ce a găsit la Ministerul Economiei: „O să vă îngroziți, este inadmisibil”. Ce le-a reproșat predecesorilor săi de la USR, Darău și Miruță
Gandul.ro
Daniel Zamfir, șocat de ce a găsit la Ministerul Economiei: „O să vă îngroziți, este inadmisibil”. Ce le-a reproșat predecesorilor săi de la USR, Darău și Miruță
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute