Comuna Căbești va deveni, la finalul lunii iulie, centrul rural al sculpturii în România

Comuna Căbești va deveni, la finalul lunii iulie, centrul rural al sculpturii în România

Pentru prima dată în istoria sa recentă, comuna Căbești din județul Bihor găzduiește un eveniment cultural de calibru național. Celebrând munca artistică și cultura contemporană într-o societate aflată în plină transformare, comuna Căbești va deveni, în perioada 29 iulie / 7 august 2022 – cu sprijinul Ministerului Culturii, al Primăriei Căbești și al Consiliului Local al comunei Căbești – capitala rurală a sculpturii în România.

Tabăra Națională de Sculptură Căbești ”Între teluric și celest” & Festivalul SculptFEST reprezintă un proiect unic, care va cuprinde o expoziție permanentă de lucrări de top land-art, sculpt-obiect și sculptură a 10 sculptori renumiți pe plan local și național, notează Gândul.

Tabăra are printre obiective şi promovarea turismului local, astfel că peisajul armonios al Văii Roșiei din comuna Căbeşti va fi întregit de creații inedite, iar pe Valea Dâlbii vor avea loc o serie de evenimente dinamice.

Pentru prima dată pentru această zonă a ţării, va fi deschisă şi o expoziţie ce include picturi şi sculpturi realizate de artiştii participanţi la tabără şi nu numai, într-un spațiu neconvențional de lângă sediul administrației locale a comunei Căbeşti.

Programul Taberei Naţionale de Sculptură și programul SculptFEST

Tabăra Națională de Sculptură Căbești “Între teluric și celest” 29 iulie – 7 august 2022 este organizată de Asociația Orizont Verde, cu sprijin și finanțare din partea Ministerului Culturii, Primăriei și Consiliului Local al Comunei Căbești.

Programul Taberei Naţionale de Sculptură:

  • 29 iulie – deschiderea Taberei cu prezentarea artiştilor, a conceptului taberei şi a obiectivelor sale;
  • 29 iulie – 06 august – desfăşurarea lucrărilor Taberei pe Valea Roşie – comuna Căbeşti;
  • 29 iulie – 07 august – expoziţie lucrări artişti plastici într-un spaţiu neconvenţional de lângă sediul Primăriei Comunei Căbeşti;
  • 6 – 7 august – Festivalul dedicat închiderii lucrărilor Taberei – ,,SculptFest, între teluric şi celest”, locaţie Valea Dâlbii Comuna Căbeşti:
  • 7 august – închiderea Taberei Naţionale de Sculptură – ,,SculptFest, între teluric şi celest” – Căbeşti 2022

Programul Festivalului SculptFEST:

Locaţie – Valea Dâlbii, Comuna Căbeşti

Sâmbătă 6 august:

  • ora 12:00 deschiderea zonei de Festival cu zona de food court, tarabe comerciale,
    expoziții artistice;
  • ora 19:30 – Concert IARBA FIARELOR;
  • ora 21:30 – Concert SUBCARPAŢI.

Duminică 7 august

  • ora 12:00 – deschiderea zonei de Festival cu zona de food court, tarabe comerciale, animații pentru copii, expoziții artistice;
  • ora 13:00 – recital Ursit – one man show;
  • ora 14:30 – recital Dafina & Maatul Paler;
  • ora 16:00 – recital Chris Heart;
  • ora 18:00 – premierea artiştilor participanţi la Tabăra Națională de Sculptură Căbești ”Între teluric și celest” & Festivalul SculptFEST – Căbeşti 29 iulie – 7 august 2022.

Mai multe informații pot fi obţinute accesând:

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
„Nu-mi vine să cred! Dumnezeu există!”. Alina Pușcău a primit rezultatul după ce i s-au descoperit 11 tumori și cancer la sân
Prosport.ro
„Nu-mi vine să cred! Dumnezeu există!”. Alina Pușcău a primit rezultatul după ce i s-au descoperit 11 tumori și cancer la sân
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cum arată penthouse-ul în care s-a mutat Andreea Popescu: „Fiecare copil va avea dormitorul lui”
Click.ro
Cum arată penthouse-ul în care s-a mutat Andreea Popescu: „Fiecare copil va avea dormitorul lui”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Acuzații explozive în dosarul patronului shaormeriei Dristor. Cluburi de noapte din Istanbul pentru oameni din Guvernul României
Gandul.ro
Acuzații explozive în dosarul patronului shaormeriei Dristor. Cluburi de noapte din Istanbul pentru oameni din Guvernul României
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!