Moldovenii merg după puncte la Cluj; „Vreau să scoatem maxim din acest joc!”

Moldovenii merg după puncte la Cluj; „Vreau să scoatem maxim din acest joc!”

Astăzi, de la ora 18:30, va avea loc CFR Cluj – FC Botoșani, partida contând pentru runda a V-a din SuperLigă. 

La startul acestei runde, campioana ocupa fotoliul de lider cu 9 puncte, după trei victorii și un eșec, în timp ce FC Botoșani se afla pe locul 5 cu 8 puncte (n.r. două victorii și două remize), la egalitate cu FC Hermannstadt și Farul, aflate pe locurile 3 și 4, cele două având însă un golaveraj superior moldovenilor.

În ciuda faptului că vor întâlni formația care domină fotbalul românesc de cinci ani, „roș-alb-albaștrii” abordează cu  încredere partida. Mihai Teja, antrenorul principal al FC Botoșani, a declarat la conferința de presă premergătoare duelului, că este încrezător într-un rezultat pozitiv în „Gruia”.

„Mergem să facem un meci bun și să ne întoarcem cu un rezultat pozitiv. Vreau să scoatem maxim din acest joc”, a declarat Mihai Teja, antrenorul principal al FC Botoșani.

Pentru acest joc, tehnicianul nu-l va avea la dispoziție pe Alex Țigănașu, acesta accidentându-se în jocul cu Farul din runda trecută, locul lui în flancul stâng al defensivei urmând a fi luat de Dragu.

De partea cealaltă, campioana CFR Cluj, care la mijlocul acestei săptămâni a susținut pe teren propriu returul cu Șahtior Soligorsk din Conference League, partida terminându-se cu 1-0 și calificarea în play-off-ul comptiției, nu-l va avea pe bancă pe Dan Petrescu, tehnicianul fiind suspendat după ce a fost eliminat cu Chindia. De asemenea, din tabăra campioanei vor absenta atacanții Gabriel Debeljuh și Yeboah, ambii văzând cartonașul roșu în disputa cu dâmbovițenii din runda precedentă.

În sezonul trecut, moldovenii s-au dovedit a fi o nucă tare pentru campioană, câștigând pe teren propriu cu 1-0 și remizând, 1-1 în Gruia, fiind printre puținii care au reușit să-i încurce pe ardeleni. De altfel, echilibrul este total în privința ultimelor cinci „directe”, ambele având câte două victorii, un duel terminându-se nedecis.

Pariuri: CFR Cluj – FC Botoșani
Peste 1.5 goluri – cota 1.40
PSF X – cota 1.62
FC Botoșani, peste 3.5 cornere – cota 2.25
Peste 4.5 cartonașe – cota 1.55

Echipe probabil CFR Cluj – FC Botoșani:
CFR Cluj: Scuffet – Braun, Graovac, Kollinger, Brucic – Roger, Bordeianu, Păun – Deac, Jefte, Petrila
Antrenor: Dan Petrescu
FC Botoșani: Pap – Sno, Dican, Boli, Dragu – Perianu, Mussis – Camara, Florescu, Mailat – Roman II
Antrenor: Mihai Teja

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
7 ani fără Mihai Constantinescu. Amintirile Nataliei Guberna: „Primea scrisori de dragoste cu sacul”. Mormântul lui e plin de flori
Click.ro
7 ani fără Mihai Constantinescu. Amintirile Nataliei Guberna: „Primea scrisori de dragoste cu sacul”. Mormântul lui e plin de flori
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Digi 24
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Tabel salarii | Ce salariu ar trebui să câștigi în 2027, pentru a putea fi considerat bogat în România, în funcție de vârstă și de orașul în care locuiești
Gandul.ro
Tabel salarii | Ce salariu ar trebui să câștigi în 2027, pentru a putea fi considerat bogat în România, în funcție de vârstă și de orașul în care locuiești
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute