Acasă » Știri » Salariul minim ar putea crește cu 500 de lei! Când va intra în vigoare

Salariul minim ar putea crește cu 500 de lei! Când va intra în vigoare

De: Roxana Mihăiescu 14/09/2022 | 10:52
Salariul minim ar putea crește cu 500 de lei! Când va intra în vigoare
Economia mondială, în pericol! Banca Mondială ne avertizează asupra riscului unei recesiuni globale

Veste bună pentru români! Salariul minim ar putea crește cu 500 de lei, după introducerea salariului minim european! Iată când va fi posibil acest lucru!

Parlamentul European ar trebui să adopte astăzi o directivă, prin care, cei cu salariul minim să beneficieze de o creștere cu 500 de lei. Mai exact, inițiativa urmărește introducerea unui salariu minim european, care să fie echivoc și calculat în funcție de salariul mediu pe economie din fiecare stat membru UE.

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru a precizat că este nevoie de un astfel de salariu minim european, asta pentru că sunt peste două milioane de oameni în România care se descurcă greu cu salariul minim, iar atunci când trecem printr-o criză, indiferent că e economică sau sanitară, acești oameni nu-și mai pot acoperi cheltuielile și necesitățile.

”Salariul minim statuează un principiu destul de clar: dacă munceşti, ar trebui să ai suficienţi bani ca să ai un trai decent. Prin urmare, salariul minim european e acel salariu care să-ţi ajungă să nu mori de foame. Deci trecem de la o decizie arbitrară, în care politicienii spun că mai dau 100 de lei, la un sistem automat. În România, avem aproape 2 milioane de oameni care trăiesc din salariul minim şi abia îşi duc viaţa de la o lună la alta. E important să ştie că dacă va exista inflaţie, deci va fi afectată puterea de cumpărare, datorită directivei europene, salariul minim va creşte cu rata inflaţiei. Iar dacă va exista creştere economică, de asemenea, salariul minim va creşte”, a declarat, pentru News.ro, Dragoş Pîslaru.

Salariul minim ar putea crește cu 500 de lei, după introducerea salariului minim european

(CITEȘTE ȘI: Ce salariu lunar primește o româncă angajată ca dădacă în Anglia. Are cazare și mesele asigurate!)

Când ar putea intra în vigoare directiva

România este una dintre țările cu cele mai mici salarii medii, iar prin adoptarea acestei directive se urmărește o creștere de cel puțin 500 de lei salariului minim național.

”Ţinta pe care o avem în directivă e ca salariul minim să fie 50% din salariul mediu brut. Aşadar, salariul minim european ar trebui să aducă o creştere de cel puţin 500 şi ceva de lei salariului minim naţional. Evident, a avea o astfel de creştere dintr-o dată, abrupt, ar fi o dificultate destul de mare. Dar a avea o înţelegere clară de a pune nişte indicatori care să permită ajustarea în sensul de a recupera între salariul mediu şi salariul minim, mi se pare un lucru care se poate face. În doi ani de zile, guvernele ar trebui să transpună directiva europeană la nivel naţional”,a mai declarat Dragoș Pîslaru pentru sursa menționată anterior.

Cele mai mici salarii medii sun în Bulgaria, România și Grecia.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Bancul zilei | „Bulă, ai încredere totală în mine, nu?!”
Bancul zilei | „Bulă, ai încredere totală în mine, nu?!”
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
Ea e "Bombița" pe care nimeni n-o știa, dar care a devenit super vedetă în România! Cum a apărut pe stadion la marea petrecere a echipei
Ea e "Bombița" pe care nimeni n-o știa, dar care a devenit super vedetă în...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Naomy, înmormântată în rochie și în sicriu alb! Imagini emoționante de la funeraliile primei femei transgender din România!
Naomy, înmormântată în rochie și în sicriu alb! Imagini emoționante de la funeraliile primei femei...
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și un gest de umanitate din partea noastră”
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
GALERIE FOTO Cele mai ciudate ținute care au șocat publicul la controversatul Eurovision 2024
GALERIE FOTO Cele mai ciudate ținute care au șocat publicul la controversatul Eurovision 2024
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
“Sunt viu”. Mesajul transmis de Florin Piersic de pe patul de spital. Care este starea de sănătate a marelui actor
“Sunt viu”. Mesajul transmis de Florin Piersic de pe patul de spital. Care este starea...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem fi perfecți. Așteaptă-ți zânul perfect aici și mai stai mult și bine.”
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem...
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după...
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase...
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul...
Schimbare notabile pentru WhatsApp. Ce modificări au fost aduse?
Schimbare notabile pentru WhatsApp. Ce modificări au fost aduse?
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Doliu în presa din România. A murit la doar 43 de ani
Doliu în presa din România. A murit la doar 43 de ani
Schimbare totală la WhatsApp. Milioane de români vor trece printr-o actualizare
Schimbare totală la WhatsApp. Milioane de români vor trece printr-o actualizare
Pleacă de la Știrile Pro TV. Trece la Antena 1 după 26 de ani
Pleacă de la Știrile Pro TV. Trece la Antena 1 după 26 de ani
Lavinia Pîrva, după anunţul divorţului la  7 ani de căsnicie cu Ştefan Bănică: Nimeni nu deţine pe nimeni!
Lavinia Pîrva, după anunţul divorţului la 7 ani de căsnicie cu Ştefan Bănică: Nimeni nu...
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Impactul alimentelor ultraprocesate asupra sănătăţii
Impactul alimentelor ultraprocesate asupra sănătăţii
Stăpânii de câini au INTERZIS. Închisoare de la 2 la 7 ani
Stăpânii de câini au INTERZIS. Închisoare de la 2 la 7 ani
Andrei Caramitru îi umilește pe românii care câștigă mai puțin de 1.500 de euro
Andrei Caramitru îi umilește pe românii care câștigă mai puțin de 1.500 de euro
PLECARE importantă de la PRO TV. Un nume celebru a ales să părăsească postul de televiziune pentru a merge la concurență
PLECARE importantă de la PRO TV. Un nume celebru a ales să părăsească postul de...
Fosta iubită a „Prinţului” Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: „Incredibil de frumoasă!”
Fosta iubită a „Prinţului” Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: „Incredibil...
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
Irina Loghin, indignată de modul în care este tratat Florin Piersic:  ”Mai mare bătaie de joc, nu se poate!”
Irina Loghin, indignată de modul în care este tratat Florin Piersic: ”Mai mare bătaie de...
Cum se înțeleg astăzi Virgil Ianțu și Ștefan Bănică Jr. Cei doi au avut un conflict uriaș în trecut
Cum se înțeleg astăzi Virgil Ianțu și Ștefan Bănică Jr. Cei doi au avut un...
A fost interzis consumul de alcool pe plajă. Se întâmplă în două stațiuni iubite de români
A fost interzis consumul de alcool pe plajă. Se întâmplă în două stațiuni iubite de...
Orașul din Europa care te plătește ca să mergi cu bicicleta. Banii îi primești numai dacă lași mașina acasă
Orașul din Europa care te plătește ca să mergi cu bicicleta. Banii îi primești numai...
×