Doliu în lumea sportului! Fostul mare antrenor Nicolae Zamfir a murit la 77 de ani

Doliu în lumea sportului! Fostul mare antrenor Nicolae Zamfir a murit la 77 de ani
Nicolae Zamfir. Sursă foto: Facebook

Nicolae Zamfir a murit miercurea aceasta. Fostul mare antrenor al Universității din Craiova și-a petrecut mai bine de 50 de ani cu echipa sa de suflet. „Țâcă” a fost cel care l-a descoperit pe Gică Popescu.

Nicolae „Tâcă” Zamfir s-a stins, după jumătate de secol de muncă în slujba fotbalului românesc. Trista veste a venit chiar de la Universitatea Craiova, care a transmis un mesaj emoționant pe rețelele de socializare. 

„Zi tristă pentru întreaga suflare alb-albastră. Din păcate, profesorul emerit Nicolae Zamfir ne-a părăsit în cursul zilei de astăzi. Dumnezeu să-l odihnească în pace! 😢

Marile performanțe din trecut ale clubului sunt legate de numele lui Nicolae Zamfir. El a fost unul dintre artizanii echipelor care au scris legenda fotbalului craiovean. De altfel, Nicolae Zamfir s-a alăturat proiectului renașterii Universității Craiova în iarna lui 2013, punându-și priceperea în slujba construirii unui Centru de Juniori puternic. Profesorul emerit a fost implicat activ în protocolul de colaborare dintre Universitatea din Craiova și Universitatea Craiova.

Condoleanțe familiei îndurerate!”, a transmis Universitatea Craiova pe rețelele de socializare. (CITEȘTE ȘI: Doliu în lumea cinematografiei! Faimosul regizor Jean-Luc Godard a recurs la sinucidere asistată)

Marius Mitran: „A fost, poate, antrenorul de copii și juniori cel mai important din istoria acestei echipe”

Invitat chiar miercuri în cadrul emisiunii ProSport Live, jurnalistul Marius Mitran și-a transmis regretele față de moartea lui Nicolae Zamfir.

Nicolae Zamfir. Sursă foto: Facebook

„Din păcate, am primit o veste destul de rea cu câteva minute înainte să intrăm în direct. Se pare că s-a stins din viață Nicolae Zamfir, «Țâcă Zamfir», nașul lui Gică Popescu și marele antrenor care l-a descoperit pe Gică Popescu și l-a lansat în fotbalul mare și nu doar pe Gică Popescu. Campion de multe ori cu Universitatea Craiova la tineret și așa mai departe…

L-am cunoscut și de aia am un pic de emoție. A fost, poate, antrenorul de copii și juniori cel mai important din istoria acestei echipe, ca titluri obținute, ca jucători de valoare lansați, ca personalitate a acelui centru”, a spus Marius Mitran la ProSport Live. (CITEȘTE ȘI: S-a stins din viață la doar 40 de ani! Lumea fotbalului românesc este în doliu)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cum arată penthouse-ul în care s-a mutat Andreea Popescu: „Fiecare copil va avea dormitorul lui”
Click.ro
Cum arată penthouse-ul în care s-a mutat Andreea Popescu: „Fiecare copil va avea dormitorul lui”
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Digi 24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Emil Boc susține că muncitorii proveniți din țări non-UE „încep să devină o problemă pentru comunitate”: Nu vreau să fiu extremist. Eu vă spun ce se întâmplă la firul ierbii
Gandul.ro
Emil Boc susține că muncitorii proveniți din țări non-UE „încep să devină o problemă pentru comunitate”: Nu vreau să fiu extremist. Eu vă spun ce se întâmplă la firul ierbii
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!