Vești bune pentru pensionari! Anunțul făcut de Poșta Română. Ce se va întâmpla de la 8 octombrie 2022

Vești bune pentru pensionari! Anunțul făcut de Poșta Română. Ce se va întâmpla de la 8 octombrie 2022
Imagine reprezentativă. Sursă foto: Pixabay

Sunt vești îmbucurătoare pentru pensionarii care locuiesc singuri, prezintă un risc medical sau fac parte din comunități rurale sau izolate. Poșta Română va dori, începând cu ziua de sâmbătă, 8 octombrie 2022, ca persoanele vârstnice, care se integrează în aceste categorii, să primească o brățară specială. Iată despre ce este vorba mai jos, în articol.

Sunt vești bune pentru mulți dintre pensionarii români. Reprezentanții Poștei Române au transmis faptul că începând cu data de 8 octombrie 2022 vor deveni parteneri oficiali cu o platformă ce va pune la dispoziție „Butonul Roșu”. Este vorba despre o brățară pe care vârstnicii care locuiesc singuri, prezintă un risc medical sau fac parte din comunități izolate din țară, o pot folosi pentru a chema ajutor. Aceasta poate fi utilizată atât în situații de urgență medicală, cât și în situații de securitate personală. Beneficiarii vor putea intra în posesia acestor brățări, după ce vor fi înrolați în baza de date. Acolo, vor fi notate și date ce țin de istoricul medical, dar și factorii de risc.

”Dezvoltatorii platformei dedicate care pun la dispoziţie Butonul Roşu, Teleasistenţă Group, au iniţiat colaborarea cu Poşta Română întrucât compania dispune atât de resursă umană extinsă pe tot teritoriul ţării, cât şi de o reţea teritorială vastă care poate răspunde nevoilor de extindere, la nivel naţional, a serviciilor de asistenţă Butonul Roşu. Astfel de servicii de asistenţă personală, ajutor de urgenţă, sănătate şi suport viaţă independentă sunt livrate, în comunitate, şi de alte companii poştale, cele mai avansate fiind cele livrate de Poşta Franceză”, au transmis reprezentanții Poștei Române.

Vezi și  VEȘTI NOI PENTRU CEI CARE VOR SĂ IASĂ LA PENSIE. CINE VA PUTEA BENEFICIA DE REDUCEREA VÂRSTEI DE PENSIONARE

Vârstnicii vor fi intruiți cum să folosească dispozitivul cu „Butonul Roșu”

Vârstnicii vor fi instruiți în vederea utilizării dispozitivului respectiv care vine însoțit cu un telefon asociat brățării. Odată apăsat „Butonul Roșu”, dispozitivul este localizat prin GPS, iar autoritățile vor declanșa un protocol de urgență. De asemenea, și familia va fi informată. Beneficiarul va primi și suport și va fi monitorizat.

”Serviciul Butonul Roşu a fost implementat, în 2015, în Bucureşti, de către Crucea Alb Galbenă România, pentru 300 de vârstnici. Un an mai târziu, a fost extins şi în alte localităţi, pentru 400 de beneficiari. În 2018, Telekom România a oferit suportul tehnic şi soluţiile de conectivitate pentru Direcţia de Asistenţă Socială Braşov, care a inclus serviciul Butonul Roşu în coordonarea şi gestionarea resurselor de îngrijire a comunităţii pentru primii 100 de vârstnici aflaţi în evidenţa instituţiei, iar la începutul pandemiei, 1.500 de vârstici şi bolnavi cronici din Braşov erau monitorizaţi permanent prin aceste servicii comunitare integrate la domiciliu”, se mai arată în comunicatul postat de Poșta Română pe site-ul oficial.

Citește și ANAF A BLOCAT CARDURILE A MII DE PENSIONARI. CUM A FOST POSIBIL AȘA CEVA

Sursă foto: Pixabay

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Prosport.ro
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
Click.ro
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
Gandul.ro
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!