„Giuleștenii”, ținuți în șah de moldoveni!

„Giuleștenii”, ținuți în șah de moldoveni!

FC Botoșani a câștigat un punct în „Giulești”, chiar dacă echipa antrenată de Adrian Mutu a egalat în minutul 83. Rapid a dominat jocul, de la un capăt la altul, dar defensiva botoșăneană nu a mai făcut gafele din alte jocuri.

Mihai Teja a pregătit foarte bine meciul din Giulești, a renunțat la jocul ofensiv, care nu a funcționat în ultima perioadă, și a preferat să se apere și să joace pe contraatac.

Rapid a dominat startul partidei, dar defensiva botoșăneană și-a făcut bine treaba și nu le-a oferit giuleștenilor prea multe spații pentru a ajunge la poarta lui Pap. Sefer a trimis cu capul spre poartă, dar Pap a respins după care FC Botoșani a avut o mare ocazie de a deschide scoul prin Mailat și Roman II. Elevii lui Teja prind curaj și în minutul 38 reușesc să marcheze. Boli i-a pasat lui Țigănașu iar fundașul stânga al FC Botoșani a marcat din interiorul careului. Mailat a avut șansa de a majora avantajul botoșănenilor dar s-a opus Moldovan după care Mateus a trimis mingea peste poartă din lovitură liberă de la 20 de metri. Finalul primei reprize a aparținut giuleștenilor dar Ciobanu și Sefer nu l-au putut învinge pe Pap iar la pauză FC Botoșani era în avantaj.

Mutu îl înlocuiește pe Dugandzic cu Luckassen, iar olandezul trimite mingea în bară, în minutul 48. Onea șutează bine de la 20 de metri, dar Pap respinge în corner. Luckassen trimite cu capul peste poartă după care Mihai Roman II are încă o ocazie mare de gol. Dominarea giuleștenilor este din ce în ce mai accentuată, Onea șutează puțin pe lângă poartă, Ioniță trimite și el alături iar în minutul 83 J. Morais marchează de la peste 30 de metri. Partida s-a încheiat cu scorul de 1-1.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Cum au arătat ultimele zile din viața
Click.ro
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Cum au arătat ultimele zile din viața
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Digi 24
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
Digi24
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
go4it.ro
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Cât vor rezista rețelele de telefonie în cazul unui mare cutremur? Scenariu îngrijorător confirmat de documentele ANCOM
Gandul.ro
Cât vor rezista rețelele de telefonie în cazul unui mare cutremur? Scenariu îngrijorător confirmat de documentele ANCOM
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!