Liviu Dragnea riscă să intre din nou la închisoare! DNA l-a trimis în judecată în dosarul Tel Drum

Liviu Dragnea riscă să intre din nou la închisoare! DNA l-a trimis în judecată în dosarul Tel Drum
Liviu Dragnea, trimis în judecată de către DNA

Fostul președinte al Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea (59 de ani), a fost trimis în judecată luni, 17 octombrie, de către Direcția Națională Anticorupție (DNA), în dosarul Tel Drum. Iată de ce este acuzat fostul președinte al Consiliului Județean Teleorman și care sunt restul persoanelor pârâte.

Procurorii DNA îl acuză pe Liviu Dragnea în dosarul Tel Drum pentru formarea unui grup infracțional organizat, pentru abuz în serviciu, dar și pentru alte infracțiuni, într-o anchetă care a început în noiembrie 2017. Pe lângă fostul lider PSD, au mai fost trimiși în judecată alți funcționari din Teleorman, precum și firma Tel Drum. Ancheta a început în luna noiembrie 2017.

Concret, DNA i-a trimis în judecată pe Liviu Nicolae Dragnea, Mugur Bățăuș, Victor Piperea, Marin Predescu, dar și compania SC Tel Drum SA. La data faptelor, Liviu Dragnea era președintele Consiliului Județean Teleorman, iar restul erau funcționari tot în Consiliu.

CITEȘTE ȘI: FILMĂRILE CU FOSTUL ȘEF AL ROMÂNIEI AU AJUNS ÎN MÂINILE DNA! LIVIU DRAGNEA, FILMAT PE ASCUNS, ÎN BRAZILIA, DE PRIETENII IUBITEI ÎN TIMP CE…

Faptele pentru care Liviu Dragnea este trimis în judecată

  • constituirea unui grup infracțional organizat
  • abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (două fapte)
  • instigare la săvârșirea fără vinovăție a infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, comisă în forma participației improprii.

Una dintre infracțiunile reclamate de procurori este adjudecarea nelegală de către Tel Drum SA a unui contract de reabilitare a 55 km de drum județean din Teleorman, DJ 701, în valoare de 114 milioane de lei, dintre care suma de 13.772.603 euro provenea din fonduri europene. În acest context, în calitate de reprezentant al Consiliului Județean Teleorman, inculpatul Liviu Nicolae Dragnea ar fi emis și semnat hotărâri și dispoziții, cu încălcarea legii, acte indispensabile pentru procedura de atribuire a contractului care, între altele, au inclus o condiție restrictivă ce avantaja SC Tel Drum SA, potrivit comunicatului DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare către Tribunalul din București.

VEZI ȘI: IUBIREA LUI LIVIU DRAGNEA ÎNCĂ O BÂNTUIE! IRINA TĂNASE A IEȘIT ÎN CLUB CU FETELE ȘI A UIMIT CU…

 

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
De ce nu-și face Botezatu iubită, la aproape 60 de ani: „Nu cred că pot să fac asta”. Ritualul pe care îl respectă în fiecare seară
Click.ro
De ce nu-și face Botezatu iubită, la aproape 60 de ani: „Nu cred că pot să fac asta”. Ritualul pe care îl respectă în fiecare seară
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Digi 24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Ce este „looksmaxxing”, trendul online în care unii tineri ajung să se lovească peste față cu ciocanul. Avertismentul medicilor
Digi24
Ce este „looksmaxxing”, trendul online în care unii tineri ajung să se lovească peste față cu ciocanul. Avertismentul medicilor
Cameră de bord cu Wi-Fi și filmare 4K? Comparăm două modele reduse la Dedeman
Promotor.ro
Cameră de bord cu Wi-Fi și filmare 4K? Comparăm două modele reduse la Dedeman
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Ziua cea mare pentru Guvernul Siegfried Mureșan. Are nevoie de 233 de voturi pentru a trece de Parlament. Ce se întâmplă dacă este respins
Gandul.ro
Ziua cea mare pentru Guvernul Siegfried Mureșan. Are nevoie de 233 de voturi pentru a trece de Parlament. Ce se întâmplă dacă este respins
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!