Veste bună pentru români! Cu cât ar putea crește pensiile. Fostul ministru al Fondurilor Europene a făcut calculul exact

Veste bună pentru români! Cu cât ar putea crește pensiile. Fostul ministru al Fondurilor Europene a făcut calculul exact

Fostul ministrul al Fondurilor Europene a dezvăluit care este procentul exact cu care ar putea crește pensiile românilor, în funcție de valoarea punctului de pensionare. Cristian Ghinea a făcut calculul exact pentru a afla maximum valorii permise de PNRR. În privința datei de la care s-ar putea produce mărirea sumelor, politicianul susține că oricând s-ar putea înfăptui. 

Potrivit spuselor lui Cristian Ghinea, Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) ar permite majorarea pensiilor cu până la 27%. Acest calcul ar fost realizat de fostul ministrul al Fondurilor Europenele,  raportând-se la faptul că pensiile reprezintă, în acest moment, 8,3% din PIB (produsul intern brut, n.r.), dar ar putea să extragă până la 9,4% din acesta. Ca urmare, punctul de pensie ar putea fi mărit, de la 1.5000 de lei, la 2.027 de lei.

„Se laudă acum că vor crește pensiile cu 10%. Vă reamintesc acest calcul pe care l-am făcut. Pensiile românilor sunt la 8.3% din PIB în acest moment. Punctul de pensie este 1.500 de lei. Ca să ajungă la 9.4 ar trebui ca punctul de pensie să fie 2.027 lei. Deci mâine pot să crească pensiile românilor cu 27%, a declarat Cristian Ghinea.

(CITEȘTE ȘI: Legea Pensiilor se schimbă! Cine va putea ieși mai devreme la pensie)

Ce se va întâmpla dacă pensiile vor crește în funcție de valoarea inflației

În cazul în care se va alege varianta de creștere a pensiilor în funcție de rata inflației, se va ține cont de valoarea acesteia din anul 2021, nu din anul 2022. Ca urmare, creșterea ar fi de doar 5,8%. Dată fiind această situație, Marcel Ciolacu, liderul PSD, a declarat:

„Minimum, minimum de la care pornim este legea. Rata inflației de anul trecut, așteptăm construcția bugetului. Este o abordare și asta, să aplici legea, și pe urmă, când închizi anul fiscal în februarie, cel târziu în martie, să vii cu diferența. Vom lua decizia cea mai sustenabilă”.

Marcel Ciolacu / Foto - Alexandra Pandrea - Gândul

Marcel Ciolacu / Foto – Alexandra Pandrea – Gândul

(CITEȘTE ȘI: Cu cât vor crește pensiile, de fapt, de la 1 ianuarie. Ministrul Muncii a făcut anunţul)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

În ce și-a găsit refugiul Mihaela Rădulescu după moartea lui Felix Baumgartner și a mamei sale. Ce obișnuiește să facă vedeta săptămânal
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
În ce și-a găsit refugiul Mihaela Rădulescu după moartea lui Felix Baumgartner și a mamei sale. Ce obișnuiește să facă vedeta săptămânal
Simona Halep, la ziua de naștere a fiului fondatorului celei mai mari bănci din România! Puzderie de vedete pentru Patrick Ciorcilă: Andreea Esca și Adrian Mutu, printre invitați
Prosport.ro
Simona Halep, la ziua de naștere a fiului fondatorului celei mai mari bănci din România! Puzderie de vedete pentru Patrick Ciorcilă: Andreea Esca și Adrian Mutu, printre invitați
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Tragedie pentru Cindy Crawford! Fiul ei, modelul Presley Gerber, a murit la doar 27 de ani
Click.ro
Tragedie pentru Cindy Crawford! Fiul ei, modelul Presley Gerber, a murit la doar 27 de ani
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Digi 24
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Digi24
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
Promotor.ro
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
go4it.ro
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Descopera.ro
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Lista țărilor în care DIICOT a verificat urma banilor în dosarul „Călin Georgescu”. Anchetatorii străini l-au avut în vizor pe candidatul la prezidențialele din 2024 – SURSE
Gandul.ro
Lista țărilor în care DIICOT a verificat urma banilor în dosarul „Călin Georgescu”. Anchetatorii străini l-au avut în vizor pe candidatul la prezidențialele din 2024 – SURSE
Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Mediafax Italia
Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli
Mediafax Spania
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli