Cum să te menții în formă la 64 de ani. Nea Mărin dezvăluie secretele: „De ani de zile îmi încep diminețile…”

Cum să te menții în formă la 64 de ani. Nea Mărin dezvăluie secretele: „De ani de zile îmi încep diminețile...”

Are 64 de ani și o energie pentru care este invidiat chiar și de tinerii cu care lucrează. Nea Mărin reușește să se mențină în formă și să uimească pe toată lumea cu forma sa de invidiat. Într-un interviu recent, Nea Mărin a spus care sunt secretele la care apelează pentru a fi atât de vioi.

Nea Mărin, pe numele real Marian Barbu, a făcut show în fiecare emisiune în care a fost implicat. Deși este coregraf și dansator de meserie, Nea Mărin a reușit să se facă remarcat prin intermediul emisiunilor și proiectelor de la Antena 1, în care a demonstrat cum se face munca adevărată. A pus la treabă multe vedete, în cadrul emisiunii „Poftiți pe la noi” și a pus mâna pe bâtă, ori de câte ori a fost nevoie, pentru a disciplina fiecare participant în parte. Îi place să-și pună amprenta pe tot ceea ce face și, tocmai în acest mod își ia toată energia.

Multă lume se întreabă cum reușește Nea Mărin să se mențină în formă și la ce trucuri apelează pentru a avea condiția fizică pe care o are.

Cum se menține Nea Mărin în formă

Nea Mărin a recunoscut că mănâncă foarte multe fructe și legume, iar diminețile încep, întotdeauna, cu puțină mișcare.

„De ani de zile îmi încep diminețile făcând mișcare. La primele ore, înot sau merg cu bicicleta. Nu sunt un gurmand și mănânc foarte multe legume și fructe. Îmi place să îmi pregătesc singur micul dejun și cina. De prânz se ocupă soția, iar, mesele sunt întotdeauna la ore fixe. În fiecare dimineață la 7.00 mănânc roșie, ardei, castravete, brânză de la țară și beau o cană de ceai. Prânzul este la 13.30, iar cina la 18.30-19.00“, a mărturisit Nea Mărin, pentru Viva. 

Pentru Nea Mărin vârsta este doar un număr / (Foto: Instagram)

(CITEȘTE ȘI: Prima reacție a lui Nea Marin, după ce a aflat că Daniela Crudu o să devină mămică: „Toate devin serioase”)

A renunțat la mezeluri de 20 de ani

Un alt secret este renunțarea la mezeluri. Nea Mărin a renunțat la astfel de preparate de 20 de ani și susține că îi este mult mai bine așa.

„Nu mănânc mezeluri, iar timp de douăzeci de ani, de la 40 la 60 de ani, nu am consumat carne de porc și mi-a fost foarte bine. De trei ani și jumătate am început să mănânc, dar foarte puțin.

Îmi place carnea de rață, gâscă, curcă, bibilică, în principiu carne de țară, de la mătuși sau prieteni“, a mai declarat vedeta, potrivit sursei menționate anterior.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Prosport.ro
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Adela Popescu, vacanță în Grecia alături de familie, în octombrie. Imagini adorabile cu cei trei copii: „E absolut perfect”
Click.ro
Adela Popescu, vacanță în Grecia alături de familie, în octombrie. Imagini adorabile cu cei trei copii: „E absolut perfect”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Panică printre agricultorii și piscicultorii din Călărași. Autoritățile au decis să dea drumul la apa din mai multe lacuri, pentru a crește debitul Dunării. Nivelul fluviului la Cernavodă este cu doar 3 cm mai mic de limita operațională a centralei nucleare. Precizări de la Apele Române
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!