Un mare brand de pantofi din România, pe punctul de a-și închide porțile. Cum a ajuns de ruină compania Clujana

Un mare brand de pantofi din România, pe punctul de a-și închide porțile. Cum a ajuns de ruină compania Clujana
Fabrica de pantofi Clujana, pe punctul de a da faliment. Sursă foto: arhivă presă

Compania Clujana a fost nevoită să își oprească activitatea, după 111 ani de funcționare. Societatea a fost înființată în anul 1911, aflându-se sub proprietatea Consiliului Județean Cluj. Din întregile acțiuni, Consiliul deține un procent de 93,4412% din acțiunile firmei.

Deși în ultimii 30 de ani s-a încercat găsirea unor soluții, compania a intrat în insolvență și nimic nu a funcționat pentru redresarea fabricii Clujana.

Fabrica din Cluj reprezintă una dintre cele mai importante companii din România ce datează încă din perioada interbelică. Fabrica și-a încheiat activitatea, iar riscul de a intra în faliment nu este deloc unul redus.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean, a venit cu mai multe declarații

Potrivit informațiilor oferite de reprezentant, compania Clujana are ca acționar Statul român, însă clădirea si terenul aparțin Consiliului Județean Cluj.

„Noi nu suntem proprietarii fabricii. Am primit pe vremea acelei privatizări de la Fondul Proprietatea în custodie niște acțiuni Clujana. Nu suntem acționari majoritari, practic nu suntem proprietari, Statul în ansamblu este acționar.

Practic, Statul prin Ministerul Finanțelor Publice este acționar, noi avem doar dreptul de proprietate asupra clădirilor, fabrica în sine a rămas una în regim privat, a funcționat după regulile economiei de piață”, a declarat Alin Tișe, potrivit informațiilor oferite de ziuadecluj.ro.

Compania de pantofi Clujana este pe punctul de a fi închisă. Sursă foto: pixabay.com

În acest context, au apărut și speculații potrivit cărora la mijloc ar fi vorba, de fapt, despre anumite interese imobiliare private. Alin Tișe a infirmat aceste zvonuri, deoarece terenul și clădirea fabricii uneia dintre cele mai mari firme de pantofi nu sunt de vânzare, astfel, nu ar avea cum să ajungă în proprietate privată.

„Terenul și clădirea aparțin de Consiliul Județean, deci, practic, nu există persoane fizice care să aibă interese, este exclus. E proprietate de stat și așa va rămâne. Și halele, și clădirea, și terenul. Nu au cum să ajungă în proprietate privată deoarece nu sunt de vânzare, nici terenuri pentru care să se facă afaceri imobiliare, pur și simplu este proprietatea județului Cluj”, a adăugat acesta, potrivit sursei menționate anterior.

Cât despre privatizarea fabricii, Alin Tișe a fost sceptic. Deoarece terenul și clădirea se află, deja, în proprietatea Consiliului Județean Cluj, doar brand-ul mai poate fi cumpărat.

CITEȘTE ȘI – EI SUNT SALVATORII PANTOFILOR UZAȚI. DIN STUDENȚI, AU DEVENIT CIZMARI DE OCAZIE

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
Simona Halep, la ziua de naștere a fiului fondatorului celei mai mari bănci din România! Puzderie de vedete pentru Patrick Ciorcilă: Andreea Esca și Adrian Mutu, printre invitați
Prosport.ro
Simona Halep, la ziua de naștere a fiului fondatorului celei mai mari bănci din România! Puzderie de vedete pentru Patrick Ciorcilă: Andreea Esca și Adrian Mutu, printre invitați
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ioana Ginghină, replică pentru femeile care o critică pe internet: „Am o veste proastă”
Click.ro
Ioana Ginghină, replică pentru femeile care o critică pe internet: „Am o veste proastă”
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Digi 24
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Digi24
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
Promotor.ro
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
go4it.ro
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Descopera.ro
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Ștefan Popescu, analiză de weekend: Ucraina construiește Arcul Carpatic. Un răspuns la incertitudinile legate de aderarea europeană şi euroatlantică
Gandul.ro
Ștefan Popescu, analiză de weekend: Ucraina construiește Arcul Carpatic. Un răspuns la incertitudinile legate de aderarea europeană şi euroatlantică
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Mediafax Italia
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli
Mediafax Spania
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli