Cătălin Botezatu, achiziție impresionantă! Designerul și-a făcut un cadou de sute de mii de euro de ziua lui. „E foarte scumpă…”

Cătălin Botezatu, achiziție impresionantă! Designerul și-a făcut un cadou de sute de mii de euro de ziua lui. „E foarte scumpă...”

În urmă cu doar câteva zile, Cătălin Botezatu și-a serbat ziua de naștere. Acesta a petrecut așa cum se cuvine. A dat o petrecere de zile mari și s-a distrat alături de prieteni. Pe lângă cadourile pe care le-a primit de la cei dragi, designerul a avut grijă să își facă și el un cadou considerabil. Acesta nu a stat pe gânduri și a scos din buzunar o sumă impresionantă pentru noua achiziție.

Cătălin Botezatu a avut o dorință costisitoare de ziua sa de naștere. Mai exact, la aniversarea de 56 de ani, creatorul de modă a decis să își facă un cadou special, un bolid de lux. Acesta și-a achiziționat o mașină pe care și-o dorea de mult. Bolidul a fost făcut pe comandă, iar Cătălin Botezatu a avut o cerință inedită. Vedeta și-a dorit ca interiorul mașinii să fie în culoare anului, așa că roz burgundy a fost alegerea lui.

Deși nu a dezvăluit cât a dat pe noua achiziție, Cătălin Botezatu a precizat că suma este una considerabilă având în vedere că bolidul este ultimul model. Designerul nu este genul strângător, așa că este cât se poate de mândru de achiziția sa și mai are altele în plan.

„Mi-am făcut cadou singur, un cadou valoros, e afară. O mașină. E o mașină pe care mi-o doream, ultimul model al acestui brand pe care îl iubesc, o comandă specială. O culoare specială, un interior culoarea anului, roz burgundy, care se poartă foarte, foarte mult. (…) Cei de la brandul respectiv nu mi-au spus, m-au sunat de dimineață (…) Mi-au zis «Coboară puțin» (…) În față se descărca ușor, de pe o rampă, mașina. Am fost foarte fericit la ora 9:00 dimineața.

Foarte fericit că mi-am luat mașinuța și merge, este navă spațială. Acum îmi plac mașinile puternice, într-adevăr, să arate masculinitate (…)E o mașină foarte frumoasă și foarte scumpă. Eu nu sunt să strâng, eu vreau să mă distrez, să îmi trăiesc clipa, e cel mai fain.”, a declarat Cătălin Botezatu, în cadrul unei emisiuni de televiziune.

Cătălin Botezatu și-a achiziționat un bolid de lux. Foto: Instagram

(CITEȘTE ȘI: LOREDANA GROZA L-A SĂRUTAT CU PATOS PE CĂTĂLIN BOTEZATU ÎN VĂZUL TUTUROR. CUM A ÎNCHIS DIVA ATMOSFERA DE LA PETRECEREA FARAONICĂ. VIDEO)

Cătălin Botezatu, petrecere de zile mari

Cătălin Botezatu și-a sărbătorit ziua de naștere așa cum se cuvine. Acesta a dat o petrecere de zile mari, unde au participat nume mari din showbiz-ul românesc și nu numai. Invitații au fost de seamă și au avut parte de o seară memorabilă. Distracția a fost la cote înalte, iar atmosfera una incendiară.

„Lumea s-a simțit bine, au fost oameni din toate domeniile posibile, fashion, artistic, politic, oameni cu foarte mulți bani, cu un statut social extraordinar. Nu știu pe cine să enumăr mai repede, au fost foarte mulți. Nu știu dacă era cineva care să nu fie cunoscut la nivel de România. Am fost cel mai fericit om de ziua mea!”, a spus Cătălin Botezatu.

(VEZI ȘI: CĂTĂLIN BOTEZATU A RUPT OXYA CU O PETRECERE FARAONICĂ! DESIGNERUL ȘI-A SĂRBĂTORIT ZIUA DE NAȘTERE CU INVITAȚI DE ELITĂ)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
Click.ro
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
Promotor.ro
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!