Doliu în PSD. Mircea Dușa, fostul ministru al Afacerilor Interne și al Apărării Naționale, a murit

Doliu în PSD. Mircea Dușa, fostul ministru al Afacerilor Interne și al Apărării Naționale, a murit
Mircea Dușa a murit la 67 de ani. Sursă foto: Capturi video

Este doliu în lumea politicii. Mircea Dușa, fostul Ministru al Afacerilor Interne și al Apărării Naționale în guvernele Ponta, s-a stins din viață, la vârsta de 67 de ani. Anunțul trist a făcut făcut în această dimineață de către Marcel Ciolacu, liderul PSD, dar și de către reprezentanții MApN. Iată detaliile mai jos, în articol.

Mircea Dușa a murit în cursul zilei de 19 decembrie 2022, la vârsta de 67 de ani. Marcel Ciolacu, președintele Partidului Social Democrat, a transmis mesajul trist, pe rețelele de socializare.

„Am aflat cu mare tristețe vestea dispariției în această dimineață a colegului nostru social-democrat Mircea Dușa. În toate demnitățile publice pe care le-a avut, fie că a fost vorba de ministru al Apărării, de Interne sau pentru Relația cu Parlamentul, prefect sau parlamentar, Mircea Dușa și-a făcut datoria cu onoare și respect pentru interesul public. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, este mesajul scris de Marcel Ciolacu pe internet.

Vezi și ZI DE DOLIU ÎN LUMEA FOTBALULUI! UN CELEBRU FOTBALIST, ANTRENOR ȘI PREŞEDINTE DE CLUB S-A STINS DIN VIAȚĂ

A activat ca prefect al județului Harghita și a fost ales ca deputat PSD

De asemenea, și reprezentanții MApN au transmis un mesaj, după moartea lui Mircea Dușa. Politicianul a activat pe poziția de Ministrul al Apărării Naționale în perioada 22 decembrie 2012 – 17 noiembrie 2015. În trecut, a fost și prefect al județului Mureș. Din anul 2001, bărbatul a devenit prefect al județului Harghita. Apoi, între 2004 și 2008, Mircea Dușa a fost ales deputat de Harghita în PSD. Însă, în urmă cu 3 ani, politicianul a ales să demisioneze din funcția de prefect.

„Ministerul Apărării Naționale anunță cu regret trecerea la cele veșnice a lui Mircea Dușa, ministru al apărării naționale în perioada 22 decembrie 2012 – 17 noiembrie 2015. Transmitem, în numele întregului personal al Armatei României sincere condoleanțe familiei îndoliate. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, este mesajul transmis de reprezentanții MApn, în cursul zilei de luni, 19 decembrie 2022.

Citește și DOLIU ÎN BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ! PREOTUL BENEDICT CUCIUREANU A FOST GĂSIT MORT

Sursă foto: capturi video

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Click.ro
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Digi 24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
go4it.ro
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
După scamatoria avertismentului Bloomberg, a venit rândul Reuters să avertizeze România, tot sub semnătura unor români: „Numirea unui guvern PSD-AUR sau convocarea de alegeri anticipate ar putea declanșa o retrogradare a ratingului de credit al României”
Gandul.ro

Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Mediafax Italia
Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!