Șoferița care a accidentat mortal două fete pe trotuar în Capitală și-a primit pedeapsa. Sentința este definitivă

Șoferița care a accidentat mortal două fete pe trotuar în Capitală și-a primit pedeapsa. Sentința este definitivă

În data de 27 februarie 2021 o adevărată tragedie avea loc în cartierul Andronache din București. O șoferiță provoca un accident în care două fetițe și-au pierdut viața. Femeia a primit inițial o condamnare, însă aceasta a contestat decizia, iar astăzi a primit condamnarea definitivă.

Astăzi, Curtea de Apel București a respins contestația șoferiței împotriva condamnării inițiale. Astfel, femeia a fost condamnată la patru ani și șase luni de închisoare. Sentința instanței este definitivă. Reamintim că în momentul producerii accidentului femeia se afla sub influența băuturilor alcoolice.

De asemenea, pe latură civilă, judecătorii au decis ca firma de asigurări City Insurance să plătească prin lichidatorul judiciar peste 800.000 de euro. Suma reprezintă daune morale și materiale care vor merge către șase părți civile. Mai exact, către familiile celor două fete care au murit în urma accidentului.

(CITEȘTE ȘI: MESAJUL EMOȚIONANT TRANSMIS DE FAMILIILE FETELOR UCISE ÎN CARTIERUL ANDRONACHE! „ASTĂZI A FOST CEA MAI GREA ZI”)

Accidentul din cartierul Andronache

În data de 27 februarie 2021, un accident grav a avut loc în cartierul Andronache din Capitală. Raissa și Mihaela au fost victimele unei neatenții ce le-a costat viața. În timp ce se jucau în apropierea casei, o mașină a părăsit carosabilul și le-a lovit în plin. Copile nu au avut nicio șansă și au decedat. Raisa, în vârstă de 7 ani, a murit în drum spre spital. Mihaela, în vârstă de 21 de ani, avea hemoragie internă, multiple traumatisme și a intrat în stop cardio-respirator înainte de a ajunge pe masa de operație

Ce care se face vinovată de teribila tragedie le-a spus polițiștilor că a pierdut controlul volanului după ce a încurcat pedalele „acceleraţie” şi „frână”. Femeia, în vârstă de 56 de ani, a fost agresată la locul accidentului și a suferit un șoc. De aceea anchetatorii au lăsat-o în libertate, la momentul respectiv.

Ulterior, femeia ar fi declarat că a avut o criză de strănut și de aceea a apăsat cu putere pedala de accelerație. Apoi, după ce au venit rezultatele de la INML, s-a stabilit că femeia avea o alcoolemie de 0,7. Aceasta a recunoscut în fața anchetatorilor faptul că a consumat vin și rom înainte de a produce accidentul.

(VEZI ȘI: CE S-A ÎNTÂMPLAT ÎN MAȘINA MORȚII ÎNAINTEA ACCIDENTULUI TRAGIC DIN CARTIERUL ANDRONACHE)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

O mai ții minte pe Sanda Nicola? După ani de Belgia, s-a întors în România și a venit momentul confesiunilor. Ce a povestit despre ea și soț ACUM: ”Eu nu știam că sunt bolnavă și mă îndrept spre un cancer de col. 20 de ani mai târziu...”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?

FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Sanda Ladoși, dezvăluiri despre căsnicia cu Ștefan Tache! De ce au trecut printr-o perioadă de separare
Click.ro
Sanda Ladoși, dezvăluiri despre căsnicia cu Ștefan Tache! De ce au trecut printr-o perioadă de separare
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Ultimul tun al cancelariei lui Bolojan le-a explodat în față. Jumătate de milion de euro pentru autoturisme „închiriate” prin firma fiului unui mare liberal. A câștigat licitația fără să aibă mașinile din contract, așa că a dat altele. Gratis
Gandul.ro

NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia