Doliu în lumea sportului! Sorin, un român stabilit în Italia, a murit la doar 30 ani. Tânărul a fost răpus de o boală grea

Doliu în lumea sportului! Sorin, un român stabilit în Italia, a murit la doar 30 ani. Tânărul a fost răpus de o boală grea
Sorin, tânărul stabilit în Italia, care a murit la 30 de ani / foto: Facebook

Sorin Cristea a avut parte de un sfârșit tragic! Românul, în vârstă de 30 de ani, a murit la policlinica Gemelli din Roma, din cauza unei boli cumplite. De mai mult timp locuia în Italia, acolo unde făcea parte din echipa de fotbal Asd Aielli. Toți cei care l-au cunoscut sunt îngenunchiați de durere.

Tânărul român era stabilit în Italia de mai mulți ani, și făcea parte din echipa de fotbal Asd Aielli,  purta tricoul 9 și era mijlocaș, relatează  Marsica Web. Sorin era un tânăr plin de viață, până în momentul în care, în urmă cu o lună a aflat că suferă de o boală cumplită, care l-a răpus.

Sorin a murit sâmbătă seara, la policlinica Gemelli din Roma. La aflarea veștii triste, clubul sportiv din care făcea parte Sorin, a transmis un mesaj pe pagina de Facebook.

„Întregul club și Barracos transmit condoleanțe familiei Cristea pentru pierderea unui frate și a unui coechipier, Sorin. De neconceput să pleci la 30 de ani!”.

Sorin a murit la vârsta de 30 de ani, din cauza unei boli cumplite / foto: Facebook

(CITEȘTE ȘI: Doliu în lumea filmului românesc! Actorul Teodor Corban, cunoscut pentru rolul din „Aferim”, a murit)

Moartea fulgerătoare a lui Sorin lasă răni adânci

Inclusiv primarul din Aielli, Enzo Di Natale, a ținut să transmită câteva cuvinte despre Sorin.

„Acceptarea morții este dificilă, dar găsirea unui sens în dispariția unui băiat de treizeci de ani este însă imposibilă. Familiei lui Sorin, tânărul sportiv din echipa noastră de fotbal care a murit aseară, sincere condoleanțe”, a scris acesta, pe pagina de Facebook.

Moartea tânărului a șocat pe toată lumea, iar Comitetul Regional Abruzzo LND a transmis un mesaj pe această cale:

„Ai zburat spre cer prea devreme, cu toată viața încă în față. LND Abruzzo deplânge decesul lui Sorin Cristea și transmite condoleanțe familiei, prietenilor și clubului sportiv Asd Aielli 2015”.

(VEZI ȘI: Cine sunt cei doi soți din Bran care au fost găsiți decedați în casă. Pe cine suspectează familia de crimă)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

O mai ții minte pe Sanda Nicola? După ani de Belgia, s-a întors în România și a venit momentul confesiunilor. Ce a povestit despre ea și soț ACUM: ”Eu nu știam că sunt bolnavă și mă îndrept spre un cancer de col. 20 de ani mai târziu...”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?

FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cristina Bâtlan se căsătorește civil! Cum a arătat femeia de afaceri în cea mai importantă zi. Cine este bărbatul care a cucerit-o
Click.ro
Cristina Bâtlan se căsătorește civil! Cum a arătat femeia de afaceri în cea mai importantă zi. Cine este bărbatul care a cucerit-o
Când se plătesc pensiile în decembrie 2026. Anunțul Poștei Române înainte de sărbătorile de iarnă
Digi 24
Când se plătesc pensiile în decembrie 2026. Anunțul Poștei Române înainte de sărbătorile de iarnă
Alertă cu bombă într-un avion venit de la Milano. A fost activată celula de criză pe Aeroportul Otopeni
Digi24
Alertă cu bombă într-un avion venit de la Milano. A fost activată celula de criză pe Aeroportul Otopeni
Cauți să achiziționezi anvelope de iarnă de Black Friday? Dedeman are în ofertă o anvelopă la ofertă
Promotor.ro
Cauți să achiziționezi anvelope de iarnă de Black Friday? Dedeman are în ofertă o anvelopă la ofertă
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Mama copilului din Caracal care ar fi fost supus unei tentative de răpire rupe tăcerea: „Norocul lui a fost că este perspicace și a știut ce să facă”
Gandul.ro
Mama copilului din Caracal care ar fi fost supus unei tentative de răpire rupe tăcerea: „Norocul lui a fost că este perspicace și a știut ce să facă”
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia