Marcel Ciolacu: Vă îndemn să lăsăm deoparte tot ce ne desparte şi uniţi să ne urmărim obiectivele comune

Marcel Ciolacu: Vă îndemn să lăsăm deoparte tot ce ne desparte şi uniţi să ne urmărim obiectivele comune

Liderul PSD Marcel Ciolacu a adresat marți, în discursul rostit la Iași, cu ocazia Zilei Unirii Principatelor, un îndemn la unitate pentru atingerea obiectivelor comune, creșterea economică și a nivelului de trai al românilor.

Ciolacu îndeamnă cetățenii să lase deoparte tot ce ne desparte și să urmărească obiectivele comune. Politicianul a precizat că uniți vom intra în Spațiul Schengen și tot uniți vom rezvolta economic România, potrivit GÂNDUL.RO.

„Eu chiar vă iubesc, mai ales într-o zi atât de aleasă”, a fost mesajul lui Ciolacu pentru o parte dintre cei prezenți, care au ales să huiduiască în timpul discursului.

Ciolacu: Unitatea a făcut diferența, a adus progresul

“În urmă cu 164 de ani, românii, popor şi conducători, au scris primul paragraf al istoriei statului naţional unitar român, o istorie marcată de multe momente dificile, o istorie de-a lungul căreia, de fiecare dată, am demonstrat că doar uniţi putem depăşi orice obstacole, că doar împreună putem crea un viitor mai bun. Acum 164 de ani, apropierea culturală şi economică puternică între cele două principate a condus la unitate. Atunci, în 1859, unitate nu a însemnat doar că poporul să fie unit, unitatea a fost şi între conducători. Personalităţi puternice, cu viziuni proprii şi convingeri diferite, au reuşit să se unească pentru un scop comun: unirea Moldovei cu Ţara Românească. Unitatea a făcut diferenţa. Unitatea a adus progresul”, a precizat preşedintele PSD.

Liderul PSD: Toți uniți să intrăm în spațiul Schengen

Marcel Ciolacu a mai spus că atunci când am fost uniți am scăpat de dictatură și am intrat în NATO și în UE.

“Când am fost uniţi cu toţii, popor şi conducători, am făcut Mica Unire. Când am fost uniţi, am făcut România Mare. Când am fost uniţi, am scăpat de dictatură. Toţi împreună, uniţi, am reuşit să ne găsim aliaţi de nădejde pentru a apăra securitatea ţării odată cu aderarea la NATO şi la Uniunea Europeană. Unitatea este soluţia. Tot uniţi să intrăm în spaţiul Schengen, tot uniţi, să dezvoltăm economic toate regiunile ţării, împreună, urmărind aceleaşi obiective. Tot uniţi să continuăm ceea ce am făcut în ultimul an, la propriu, nu pe hârtie, unirea tuturor regiunilorţării prin autostrăzi, pentru că doar împreună cu aceleaşi obiective putem continua să atragem mai multe fonduri europene. Tot împreună putem creşte economia românească. Vă îndemn, aşadar, să lăsăm deoparte tot ce ne desparte şi uniţi să ne urmărim cu perseverenţă obiectivele comune creşterea economică şi creşterea nivelului de trai al românilor. La mulţi ani, România! La mulţi ani, români!”, a mai declarat Ciolacu.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Momente de groază pentru Alina Pușcaș. Familia ei, otrăvită la o petrecere!? Soțul s-a prăbușit, iar fiul și-a pierdut cunoștința
Click.ro
Momente de groază pentru Alina Pușcaș. Familia ei, otrăvită la o petrecere!? Soțul s-a prăbușit, iar fiul și-a pierdut cunoștința
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
Digi 24
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Vrei să faci detailing auto acasă? Lidl are mașina de lustruit PARKSIDE la 129 de lei
Promotor.ro
Vrei să faci detailing auto acasă? Lidl are mașina de lustruit PARKSIDE la 129 de lei
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
go4it.ro
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Nicușor Dan anunță că AUR nu va fi cooptat la guvernare și că interdicția sa va fi condiție obligatorie pentru viitorul premier desemnat. „O prezență AUR la guvernare ar afecta relația cu partenerii noștri”
Gandul.ro

Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Mediafax Italia
Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!