Așteptarea a luat sfârșit! Facturile Hidroelectrica vor ajunge la clienți în scurt timp 

Așteptarea a luat sfârșit! Facturile Hidroelectrica vor ajunge la clienți în scurt timp 

Așteptarea a luat sfârșit pentru clienții Hidroelectrica. Aceștia nu au mai primit facturile la curent de luni de zile, însă compania a anunțat că facturile restante vor ajunge la clienți în cel mai scurt timp. Cei care nu își permit plata facturilor cumulate o pot face în rate.

Reprezentanții Hidroelectrica anunță că facturile restante vor ajunge la clienți. După o întrerupere de câteva luni provocată de schimbarea sistemului informatic, Hidroelectrica va începe să retrimită facturi din luna februarie, iar clienții le vor primi în cel mult două luni. Se pare că noul sistem de facturare este aproape gata, iar lucrurile vor funcționa așa cum trebuie începând cu luna februarie. Mai mult, se pare că se va veni și cu unele îmbunătățiri.

„Anul trecut, politica companiei Hidrelectrica a fost de a extinde serviciile pe segmentul de consumatori casnici, ceea ce a generat, bineînţeles, un aflux foarte mare de clienţi. Paralel cu acest aflux de clienţi, dezvoltarea informatică ne-a pus un pic probleme, în sensul că trebuia schimbat tot sistemul. De acum doi ani am început această dezvoltare. Fiind companie de stat, toate procedurile trebuiau urmate, licitaţie şi aşa mai departe, iar implementarea etapelor acestui sistem informatic a durat mai mult decât ne-am aşteptat.

După previziunile noastre, cam în două luni, de acum, vom ajunge la zi. S-a reuşit recuperarea primei jumătăţi din anul trecut, dar ritmul este extrem de accelerat, ceea ce ne va uşura foarte mult munca de acum încolo”, a declarat Borbely Karoly, membru al consiliului de supraveghere al Hidroelectrica.

(CITEȘTE ȘI: TOP 10 – APARATELE ELECTROCASNICE CARE ÎȚI UMFLĂ FACTURA LA CURENT. MULȚI ROMÂNI LE AU ÎN CASĂ PE TOATE)

Eșalonarea facturilor

Mulți dintre clienții Hidroelectrica nu au mai primit facturi din luna iunie, așa că sunt cu șase luni în urmă. Asta îi sperie, având în vedere că sumele de plată o să fie destul de mari. Însă, Hidroelectrica anunță că va trimite facturile etapizat, câte 2-3.

Iar în situația în care clienții nu pot să plătească tot există mecanismul de eșalonare. Clienții pot solicita plata facturilor în șase rate. Solicitarea poate fi trimisă pe mail (esalonari@hidroelectrica.ro) sau depusă la sediile Hidroelectrica.

În cazul celor care nu își doresc și nu solicită plata eșalonată, aceștia trebuie să achite facturile integral într-un interval de 45 de zile de la emitere în cazul clienților casnici și în 30 de zile în cazul celor care au contracte business.

(VEZI ȘI: ELECTROCASNICE CARE „PĂCĂLESC” FACTURA LA CURENT. CUM POȚI REDUCE CONSUMUL FRIGIDERULUI)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Burlacița Eda Csoregi, dezvăluiri cutremurătoare: „Am pățit violență și pierderi de sarcină”
Click.ro
Burlacița Eda Csoregi, dezvăluiri cutremurătoare: „Am pățit violență și pierderi de sarcină”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Salonul Auto București 2026 și-a deschis porțile. Standul care va luat ochii vizitatorilor
Promotor.ro
Salonul Auto București 2026 și-a deschis porțile. Standul care va luat ochii vizitatorilor
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
go4it.ro
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Paradoxul matematic al președintelui. Alegerile anticipate ar putea duce la suspendarea lui Nicușor Dan, dar tot ele l-ar putea salva. Politolog: „Nimeni nu mai așteaptă nimic de la el”
Gandul.ro
Paradoxul matematic al președintelui. Alegerile anticipate ar putea duce la suspendarea lui Nicușor Dan, dar tot ele l-ar putea salva. Politolog: „Nimeni nu mai așteaptă nimic de la el”
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea