Bia Khalifa joacă la două capete?! Blondina, sărut pătimaș cu Tudor Sișu. Cum va reacționa Fulgy

Bia Khalifa joacă la două capete?! Blondina, sărut pătimaș cu Tudor Sișu. Cum va reacționa Fulgy

Viața amoroasă a Biei Khalifa pare să fie destul de complicată. Nu de mult își declara iubirea nemărginită pentru Fulgy, însă acum pare că a schimbat macazul și s-a întors la vechea iubire, Tudor Sișu. Cei doi au fost surprinși sărutându-se cu foc. Fulgy nu o să fie prea încântat de escapada iubitei sale, deși la rândul său și el a împărtășit câteva săruturi cu o altă domnișoară.

Este greu de ținut pasul cu relația dintre Bia Khalifa și Fulgy. Nu de mult aceștia spuneau că sunt suflete pereche și chiar se gândeau la căsătorie și copil. Însă, lucrurile par să nu mai fie atât de roz între cei doi. Recent, băiatul Clejanilor s-a afișat alături de o nouă cucerire. Cei doi au împărtășit câteva săruturi, iar asta pare că a făcut-o pe Bia Khalifa să nu se lase mai prejos.

Bia Khalifa a vrut să i-o plătescă lui Fulgy, așa că s-a întors în brațele fostei iubiri. Blondina și Tudor Sișu și-au dat întâlnire, iar până la gesturile romantice nu a mai fost mult. Cei doi au fost surprinși sărutându-se cu foc, potrivit spynews.ro. Se pare că aceasta nu l-a uita pe rapper, iar întrei ei doi pare să mai fie ceva.

„Fericirea pentru mine înseamnă să fiu împlinită și financiar, în dragoste și în relațiile mele cu persoanele cu care mă înțeleg eu bine. Cea mai ok persoană cu care vorbesc despre chestiile astea (n.r. despre hate) este Sișu Tudor. Îl sun pe Sișu: «Sișu, uite ce am pățit!» (…) Toți primim hate pentru un motiv sau altul. Sișu e, oarecum, daddy-ul meu. E daddy. Daddy înseamnă tati. Pentru mine e daddy”, spunea Bia Khalifa despre Tudor Sișu, în urmă cu ceva timp.

(CITEȘTE ȘI: RĂZBOI ÎN SHOWBIZ! TUDOR SIȘU NEAGĂ, DAR BIA KHALIFA ARUNCĂ BOMBA: „S-A ÎNTÂMPLAT ÎN CASĂ LA MINE. LASĂ VRĂJEALA CĂ…”)

Cu cine a petrecut Bia Khalifa Ziua Îndrăgostiților?

Este greu de ținut pasul cu viața amoroasă a Biei Khalifa. Relația cu Fulgy este incertă, având în vedere evenimentele recente. Legătura cu Tudor Sișu este și ea sub semnul întrebării, iar zilele trecut Bia Khalifa apărea sărutându-se pasional cu o domnișoară în club.

Așa că întrebarea de pe buzele tuturor a fost alături de cine va petrece blondina Ziua Îndrăgostiților. Iar răspunsul este surprinzător. Se pare că aceasta a ales să celebreze iubirea alături de o altă domnișoară. Cele două au ieșit împreună la un restaurant de lux. S-au bucurat de preparate alese, de atmosfera de sărbătoare și evident că seara s-a terminat cu un sărut. Blondina le-a spus fanilor din mediul online că are cel mai bun partener de Ziua Îndrăgostiților, iar declarația a fost urmată de sărut.

(VEZI ȘI: BIA KHALIFA, FILMATĂ SĂRUTÂNDU-SE CU ALTCINEVA! L-A UITAT PE FULGY INSTANT ŞI S-A LĂUDAT CU CEA MAI NOUĂ CUCERIRE)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Prosport.ro
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Adela Popescu, vacanță în Grecia alături de familie, în octombrie. Imagini adorabile cu cei trei copii: „E absolut perfect”
Click.ro
Adela Popescu, vacanță în Grecia alături de familie, în octombrie. Imagini adorabile cu cei trei copii: „E absolut perfect”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Scandal amoros cu o fostă șefă din PNL. Liberala își acuză iubitul milionar că a bătut-o, el susține că a cunoscut-o pe un site de escorte: „Era plătită să mă însoțească în vacanțe!”
Gandul.ro
Scandal amoros cu o fostă șefă din PNL. Liberala își acuză iubitul milionar că a bătut-o, el susține că a cunoscut-o pe un site de escorte: „Era plătită să mă însoțească în vacanțe!”
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!