Nea Marin se retrage din activitate? Ce mesaj neaşteptat a transmis celebrul coregraf: „Mi-am făcut datoria”

Nea Mărin, vedeta Antenei 1

Nea Marin nu mai are nevoie de prea multe prezentări. Este cunosut de o ţară întreagă datorită talentului său, dar şi a emisiunilor pe care le face alături de alţi artişti la Antena 1. Celebrul coregraf nu îşi arată deloc vârsta din buletin, iar mulţi se întreabă cum reuşeşte să facă faţa programului său atât de încărcat.

Nea Marin este implicat în foarte multe proiecte. Pe lângă activitatea din televiziune, meseria de dansator, care este şi cea mai mare pasiune, îi ocupă o mare parte din timp. Dansatorul are agenda plină de evenimente, însă, de fiecare dată, are şi un ajutor de nădejde, respectiv pe fiica sa.

Larisa a moştenit talentul de la tatăl său, iar din acest motiv, Nea Marin a lăsat-o la conducerea şcolii de dans pe care a înfiinţat-o.

CITEŞTE ŞI: SECRETUL LUI NEA MĂRIN! CUM REUȘEȘTE SĂ SE MENȚINĂ ÎN FORMĂ ȘI SĂ DEBORDEZE DE ENERGIE LA 64 DE ANI

În cadrul unui interviu recent, Larisa, fiica dansatorului, a dezvăluit că are un tată de milioane, dar pe lângă asta, Nea Marin este şi un profesor de excepţie. Acesta este exigent cu elevii săi, dar în acelaşi timp amuzant, și cald, astfel, reuşeşte să scoată, de fiecare dată, tot ce este mai bun din fiecare copil.

„Ca profesor, foarte exigent. Întotdeauna știe cum să balanseze exigența cu o glumă bună. Atunci când nu mai poți, știe cum să te facă să râzi, să te monteze. E un coach adevărat. Ca tată, e cel mai bun tată de pe planeta asta”, a mărturisit Larisa Barbu, în cadrul unei emisiuni TV.

Nea Marin se retrage din activitate?

Nea Marin a fost extrem de încântat de declaraţiile fiicei sale. În ceea ce priveşte cariera sa, celebrul coregraf a mărturisit că nu se va retrage prea curând din lumina reflectoarelor.

Deşi urmează să împlinească luna viitoare 65 de ani, Nea Marin spune că pentru el vârsta este doar un număr şi va urca pe scenă alături de fiica sa ori de câte ori va avea ocazia.

„Eu cred că mi-am făcut datoria de tată exact așa cum trebuie (…) Am să merg în continuare oricând are ea nevoie de mine. Când iubești ceea ce faci, nu există nimic rău în viață”, a completat Nea Marin.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
„Fabuloasă ca de obicei”. Raluca Zenga a încins atmosfera cu imaginile în costum de baie din cea mai recentă vacanță
Prosport.ro
„Fabuloasă ca de obicei”. Raluca Zenga a încins atmosfera cu imaginile în costum de baie din cea mai recentă vacanță
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Robert Tudor, pus la zid după ce s-a aflat cât ar costa casa sa! Cum le-a răspuns magicianul celor care îl întreabă de unde are bani: „Mai trebuie să mă justific?”
Click.ro
Robert Tudor, pus la zid după ce s-a aflat cât ar costa casa sa! Cum le-a răspuns magicianul celor care îl întreabă de unde are bani: „Mai trebuie să mă justific?”
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
Digi 24
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
VIDEO Putin susține că Rusia este „pregătită” pentru un război cu Europa: Dacă se va merge prea departe, nu vor mai exista câștigători
Digi24
VIDEO Putin susține că Rusia este „pregătită” pentru un război cu Europa: Dacă se va merge prea departe, nu vor mai exista câștigători
Programul Rabla 2026: AFM redeschide înscrierile pe 3 noiembrie. Peste 35 de milioane de lei, disponibili pentru persoanele fizice
Promotor.ro
Programul Rabla 2026: AFM redeschide înscrierile pe 3 noiembrie. Peste 35 de milioane de lei, disponibili pentru persoanele fizice
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
De ce existăm? Particula care ar putea elucida misterul odată pentru totdeauna, spun fizicienii
Descopera.ro
De ce existăm? Particula care ar putea elucida misterul odată pentru totdeauna, spun fizicienii
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Ștefan Popescu: Culisele votului din Israel. Eforturile lui Benjamin Netanyahu de a păstra puterea. De ce este favorit să rămână la conducerea țării
Gandul.ro
Ștefan Popescu: Culisele votului din Israel. Eforturile lui Benjamin Netanyahu de a păstra puterea. De ce este favorit să rămână la conducerea țării
„Șoseta cu lămâie”. Trucul pentru rufe parfumate fără balsam
Mediafax Italia
„Șoseta cu lămâie”. Trucul pentru rufe parfumate fără balsam
Super galerie foto! Ea este ”Regina” lumii!
Mediafax Spania
Super galerie foto! Ea este ”Regina” lumii!