”E un moment delicat!” + Cum le pregătește. Alina Sorescu se desparte de fiicele ei, după decizia instanței

Alina Sorescu își pregătește cele două fiice, care mâine vor pleca la domiciliul tatălui lor, Alexandru Ciucu, alături de care vor petrece o săptămână. Artista a oferit primele declarații, în exclusivitate pentru CANCAN.RO, pe marginea acestui subiect. Recent, instanța a decis ca cele două minore să petreacă timp egal, atât cu mama, cât și cu tatăl lor.

Momente grele pentru Alina Sorescu, nevoită ca mâine să se despartă de cele două fiice pe care le are cu Alexandru Ciucu. Artista este încă bulversată de decizia instanței, care intră în vigoare chiar de sâmbătă, și își pregătește copilele emoțional. De asemenea, cântăreața trebuie să aibă în vedere și faptul că luni minorele au cursuri, astfel că din bagaj nu trebuie să le lipsească manualele și rechizitele.

“E un moment delicat, nu am ce să spun mai mult acum. De mâine intră în vigoare hotărârea de o săptămână cu o săptămână și mă concentrez pe pregătirea emoțională a fetițelor privind această schimbare”, a declarat Alina Sorescu pentru CANCAN.RO.

Alina Sorescu și Alexandru Ciucu se războiesc în instanță pentru cei doi copii ai lor (Sursă foto: Instagram)

Fetele vor locui astfel, săptămâna care urmează, alături de tatăl lor, în vila în care au crescut, achiziționată de cei doi soți în timpul căsătoriei, evaluată la 500.000 de euro, care va constitui și obiectul partajului, după finalizarea divorțului. Ambele sunt la școală, mezina e în clasa pregătitoare, la o instituție ce se află însă în apropierea apartamentului de patru camere, în care artista s-a mutat îdupă ce a intentat procesul de divorț.

(Vezi și: INCREDIBIL! CE LE INTERZICE ALEXANDRU CIUCU FIICELOR SALE. ALINA SORESCU NU ARE NICIO PUTERE SĂ SCHIMBE ASTA)

„Voi face apel pentru a demonstra ce este mai bine pentru fetițe”

Potrivit reacției avută imediat după publicarea sentinței, Alina Sorescu este decisă să atace hotărârea judecătorească în instanță, considerând că aceasta bulversează copilele.

„A fost un an greu cu procese și ordonanțe și încerc cu toată ființa mea să rămân demnă în demersul meu de a avea și eu și fetele o viață liniștită. Soluția pronunțată astăzi de instanță este ca fetițele să stea o săptămână la mama și o săptămână la tata. Voi lupta, de această dată, eu până la capat și voi face apel pentru a demonstra ce este mai bine pentru fetițe, pentru a le crește într-un mediu stabil, așa cum le-am crescut de când le-am născut.

Nu va fi ușor, pentru că tatăl lor și-a schimbat cu totul atitudinea față de copii în acest an și cere drepturi egale cu mama. Sper ca fetițele să nu fie plimbate, dintr-o parte, în alta, până la 18 ani, pentru că acest program este bulversant pentru ele, le va putea dezechilibra emoțional și afecta procesul educațional și de creștere. Am permis tatălui să se implice din momentul în care și-a arătat disponibilitatea, dar trebuie însă să ne gândim că sunt fetițe de 9 și 6 ani, că au nevoie de stabilitate și păstrarea unei rutine de zi cu zi, mai ales pentru programul școlar.

Sper ca judecătorii să înțeleagă că acest program nu este bun pentru orice copil și în orice condiții”, a scris artista.

(Citește și: CUM SE ÎNȚELEGE ALINA SORESCU CU FETELE SALE, DUPĂ DIVORȚUL DE ALEXANDRU CIUCU: „ÎMI DORESC SĂ-MI GĂSESC LINIȘTEA!”)

„Îmi iubesc mult copiii”

La rându-i, Alexandru Ciucu a făcut în exclusivitate pentru CANCAN.ro primele declarații după pronunțarea divorțului de Alina Sorescu. Acesta consideră că decizia instanței este una în beneficiul celor două fetițe pe care cuplul le are împreună.

„Mă bucur de această hotărâre, pentru că îmi iubesc mult copiii. Cred că este o decizie în beneficiul fetițelor noastre. Alte declarații nu mai doresc să fac pe această temă”, a spus Alexandru Ciucu pentru CANCAN.RO.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
Click.ro
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Electrocasnicul introdus în oferta LIDL de săptămâna aceasta. Costă 449.49 lei, la reducere
Gandul.ro
Electrocasnicul introdus în oferta LIDL de săptămâna aceasta. Costă 449.49 lei, la reducere
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!