America Express devine „Africa Express” din sezoanele viitoare, la Antena 1?! Cătălin Scărlătescu i-a dat de gol

America Express devine "Africa Express" din sezoanele viitoare, la Antena 1?! Cătălin Scărlătescu i-a dat de gol
America Express ar putea deveni Africa Express / foto: Captură Antena 1

Emisiunea „America Express” își va desemna, în curând, câștigătorii. Pe data de 26 martie 2023 va avea loc marea finală, iar telespectatorii așteaptă cu sufletul la gură să vadă echipa care reușește să fie desemnată ca fiind cea mai bună. Show-ul, ce se filmează pe mai multe continente și care le dă ocazia vedetelor de a descoperi taine nebănuite ale acestor „tărâmuri”, ridică noi semne de întrebare. Există posibilitatea ca formatul internațional să se schimbe? 

Una dintre cele mai urmărite emisiuni de la Antena 1 este pe cale să se încheie. „America Express”, care a devenit lider de audiență în decursul ultimelor săptămâni, este pe punctul de a-și desemna marii câștigători.

Cu toate acestea, fanii emisiunii sunt deja curioși să știe cât mai multe detalii despre noul sezon al emisiunii. Până acum, producția tv a înregistrat cinci ediții diferite, acestea împărțindu-se între „Drumul Dragonului”, „Drumul Elefantului”, „Drumul Comorilor”, „Drumul Împăraților” și „Drumul Aurului”, cel din urmă. Cel de-al cincilea sezon i-a purtat pe concurenți prin Mexic, Guatemala şi Columbia, pe o rută ce cumulează peste 7.000 de kilometri.

America Express devine Africa Express?”

Mona Segall și Robert Lionte, producătorii reality show-ului de mare succes, iau în calcul ca formatul emisiunii să se schimbe.

„S-ar putea să se schimbe, dar deocamdată avem pe listă: Columbia, sudul Columbiei, partea spre Bolivia, nu e mai safe (n.r. în siguranță), din contră. Ecuador și Argentina”, au spus Mona Segall și Robert Lionte la Fain & Simplu.

Există posibilitatea ca sezoanele următoare să fie filmate, cel mai probabil, în Africa, ceea ce înseamnă că „America Express” ar deveni „Africa Express”. A spus-o și Cătălin Scărlatescu, în episodul de duminică seara de la America Express:
„Sorin (nr: Sorin Bontea) a fost la Asia Express, eu sunt la America Express, Florin (nr: Florin Dumitrescu) o să fie la Africa Express. Să vezi ce o să-l alerge elefanții prin Africa”, a declarat acesta.

CANCAN.RO a anunțat în premieră națională, în urmă cu ceva timp, schimbarea numelui în America Express ( VEZI AICI DETALII), iar probabilitatea ca noul sezon să-și schimbe numele, din nou, este mare.

Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru, în cadrul competiției / foto: captură Antena 1

(CITEȘTE ȘI: Gestul super-rușinos făcut de Andreea Bălan, pe bancheta din spate a mașinii unui columbian. A crezut că nimeni n-o vede, dar camerele America Express de la Antena 1 au prins-o în timp ce se..)

Ce spune Mona Segall despre aflarea câștigătorilor

„Tot cast-ul semnează niște contracte și echipa de asemenea, sperăm să nu se afle până la sfârșit, deși există tot felul de site-uri care încearcă să saboteze aceste lucru.

Nu știm de ce, cui folosește și pentru ce. De cele mai multe ori sunt fake news-uri, uneori le nimeresc. Depinde de cei care se uită dacă cred. Nici mama nu știe cine a câștigat”, a explicat Mona Segall, în cadrul podcast-ului „Fain și Simplu”.

(VEZI ȘI: FOTO | Puya, „altercaţie” în ziua nunţii cu Melinda Grădescu! De ce s-a supărat fostul concurent de la America Express pe ziarişti)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Andreea Esca, lecția de viață primită de la mama ei: „Păcat că n-a venit mai devreme!” Ce spune despre prietenia cu Mihaela Geoană
Click.ro
Andreea Esca, lecția de viață primită de la mama ei: „Păcat că n-a venit mai devreme!” Ce spune despre prietenia cu Mihaela Geoană
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Ofertă Auchan: Espressor smart Philips la cel mai bun preț de pe piață
go4it.ro
Ofertă Auchan: Espressor smart Philips la cel mai bun preț de pe piață
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Dan Negru vorbește în exclusivitate pentru Gândul despre scenariul candidaturii sale la Primăria Timișoarei, după plecarea lui Fritz: “Da, recunosc, mi s-a propus”
Gandul.ro
Dan Negru vorbește în exclusivitate pentru Gândul despre scenariul candidaturii sale la Primăria Timișoarei, după plecarea lui Fritz: “Da, recunosc, mi s-a propus”
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea