Singurul oraș din România în care se poate plăti cu cardul bancar în piață, la tarabă

Urmează schimbări mari în piețele din România. Conform ultimelor propuneri, se ia în calcul extinderea sistemului de plată cu cardul la tarabe. Pe de altă parte, un alt lucru foarte important face referire la identificarea producătorului.

Românii vor putea plăti cu cardul la tarabele din piață

Curând, un cod QR atașat tarabei va putea fi scanat cu telefonul, iar clientul va putea obține date despre locul de proveniență al produsului. Mai mult, cu o simplă scanare, cumpărătorii vor putea afla informații despre cine produce și cine vinde produsul. La unele tarabe din țară, plata cu cardul a început deja cu succes. Pentru început, proiectul este testat în Alexandria, județul Teleorman.

„Prin această modalitate, vrem să readucem generaţiile tinere în piaţă, să redescopere gustul produsului românesc”, spune Teodor Birţ, preşedinte la Administraţia pieţelor.

„Suntem prima piaţă care a implementat codul QR pentru identificarea producătorilor agricoli, astfel încât fiecare client poate să vină în piaţă, să scaneze codul QR şi să afle de unde provine produsul pe care urmează să îl achiziţioneze. Am observat persoane tinere care scanează codurile QR, lucru care nu se întâmpla înainte” a explicat Octavian Teodorescu, director de servicii publice în Alexandria.

Curând, un cod QR atașat tarabei va putea fi scanat cu telefonul (Foto: Pixabay)

(CITEȘTE ȘI: VA FI „FRUCTUL-VEDETĂ” AL SEZONULUI! CÂT VA COSTA UN KG DE CIREȘE ROMÂNEȘTI LA TARABELE DIN PIAȚĂ, ÎN MAI 2023)

Clienții din piețe pot verifica prin codul QR de unde provin produsele și cine le vinde

Teodor Birț susține că este vorba despre un cod pe care oricine îl poate tasta prin intermediul telefonului. Acesta consideră că proiectul va fi de ajutor pentru români, mai ales că de-a lungul timpului, oamenii s-au temut să nu fie păcăliți de produsele pe care le cumpără din piață”, a adăugat Teodor Birţ, preşedinte la Administraţia pieţelor.

(VEZI ȘI: POVESTEA CARE ÎȚI RUPE SUFLETUL. CUM A REACȚIONAT UN VÂNZĂTOR DIN PIAȚĂ, ATUNCI CÂND I S-AU OFERIT MAI MULȚI BANI PE CÂTEVA MERE)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce se poartă în această toamnă! Alin Gălățescu dezvăluie tendințele și pasiunile fiicei sale: „Face pictură și sculptură”
Click.ro
Ce se poartă în această toamnă! Alin Gălățescu dezvăluie tendințele și pasiunile fiicei sale: „Face pictură și sculptură”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!