De ce se vopsesc ouăle în Joia Mare, de fapt? Adevărul care stă în spatele unei tradiții milenare

De ce se vopsesc ouăle în Joia Mare, de fapt? Adevărul care stă în spatele unei tradiții milenare
Motivul pentru care ouăle se vopsesc în Joia Mare / Sursă foto: Pixabay

Mai sunt doar câteva zile până când va fi sărbătorit Paștele Ortodox. Gospodinele se află pe ultima sută de metri cu pregătirile, fiind integrată și o tradiție care este respectată îndeaproape încă din bătrâni. Mai cu seamă, vopsitul ouălor. Totuși, cum a luat naștere acest obicei milenar? Află mai jos, în articol, de ce se vopsesc ouăle în Joia Mare.

În data de 16 aprilie, creștinii ortodocși sărbătoresc Paștele. Se vor strânge la masă, alături de cei dragi, vor servi bucate alese și vor sta la povești. Printre „vedetele” care vor „trona” pe masa de Paște se află și ouăle vopsite. Până atunci, însă, gospodinele trebuie să pregătească mâncărurile specifice mesei pascale. Printre aceste activități se află înroșitul ouălor, care va avea loc în Joia Mare. Însă, te-ai întrebat, vreodată, de ce în această zi sfântă?

Vezi și CELE 5 OBICEIURI PE CARE SĂ LE RESPECȚI ÎNAINTE DE PRIMA ZI DE PAȘTE. CE ÎȚI ESTE INTERZIS SĂ FACI PÂNĂ PE 16 APRILIE

Gospodinele vopsesc ouăle în Joia Mare, însă de unde a pornit această tradiție?

În Joia Mare, există o tradiție milenară care se pătrează, în continuare. Mai cu seamă, în această zi, oamenii înroșesc ouăle. Acestea trebuie să fie fierbe bine, apoi li se aplică vopseaua sau tehnica de colorare care este utilizată în funcție de regiune. De exemplu, în Moldova, ouăle se vopsesc în culoarea roșie de la sfeclă, cu oțet alb.

Această tradiție are loc în Joia Mare, pentru că în această zi sunt rememorate patru evenimente foarte importante din viața Mântuitorului, și anume:

– Spălarea picioarelor ucenilor (pilda smereniei);
– Cina cea de Taină la care a fost instituită Taina Sfintei Împărtășanii;
– Rugăciunea din Grădina Ghetsimani;
– Prinderea Domnului de farisei.

Vezi și VREI SĂ PREGĂTEȘTI MASA DE PAȘTE ACASĂ? CÂT TE COSTĂ, ÎN TOTAL, UN MENIU COMPLET CU OUĂ, FRIPTURĂ, COZONAC ȘI PASCĂ

Sursă foto: Pixabay

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Click.ro
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
Digi 24
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Vrei să faci detailing auto acasă? Lidl are mașina de lustruit PARKSIDE la 129 de lei
Promotor.ro
Vrei să faci detailing auto acasă? Lidl are mașina de lustruit PARKSIDE la 129 de lei
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
go4it.ro
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Nicușor Dan anunță că AUR nu va fi cooptat la guvernare și că interdicția sa va fi condiție obligatorie pentru viitorul premier desemnat. „O prezență AUR la guvernare ar afecta relația cu partenerii noștri”
Gandul.ro

Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Mediafax Italia
Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!