Soția lui Alin Chirilă, primele declarații după ce luptătorul a fost propus spre eliminare la Survivor. Loredana a transmis un mesaj dur pentru concurenți

Carmen Grebenișan și Alin Chirilă sunt în pericol de eliminare în această săptămână la Survivor România 2023. Nominalizarea luptătorului a venit din partea colegului cu care a împărțit aceeași tabără, Robert Moscalu. Publicul are însă ultimul cuvânt. Ca de fiecare dată, telespectatorii vor vota, iar cel care va primi cele mai puține voturi va părăsi competiția din Republica Dominicană.

Loredana, soția luptătorului Alin Chirilă, așteaptă cu sufletul la gură deznodământul. Bruneta își dorește enorm să își revadă partenerul, dar pe de altă parte, vrea ca drumul lui în competiție să continue.

„Simt emoții pe care nu le-am trăit niciodată. Pe de-o parte, ne dorim să vină acasă, ne este foarte dor de el. Pe de altă parte, l-am vrea acolo pentru că știm cât de mult i se potrivește acest format. O să luptăm și noi, cei de acasă, familia lui, prietenii… Plus familia Survivor, să-l menținem în competiție. Merită acest lucru de la noi. El și-a făcut treaba acolo și este numărul 1. Cred că publicul care susține performanța o să îi acorde voturi lui Alin”, a explicat ea în cadrul unui interviu pentru Fanatik.

Soția lui Alin Chirilă sare în apărarea luptătorului

În ultimele săptămâni de competiție, Alin Chirilă a fost implicat în mai multe discuții aprinse cu colegii săi. Din acest motiv, aceștia l-au acuzat pe luptător că este o persoană mult prea dură, însă soția lui ține să îi contrazică.

CITEȘTE ȘI: CUM L-AU PORECLIT COLEGII PE IONUȚ IFTIMOAIE, CHIAR ÎNAINTE SĂ PLECE DE LA SURVIVOR

Loredana spune că soțul său a fost înțeles greșit de coechipieri, dar spune că acasă este susținut și iubit.

„El este o persoană directă și dintr-o bucată. Are ceva de spus, spune! Are de luptat, luptă! Este foarte implicat în tot ceea ce face și nu este deloc rău la suflet. Superficialitatea nu este despre el și dă mult credit oamenilor din jur. Însă, dacă acasă este iubit și sprijinit pentru ceea ce face, din păcate, acolo a avut parte de multă dezamăgire. Probabil asta doare”, a mai zis ea.

Alin și Loredana Chirilă (Sursă foto: Facebook)

În continuare, Loredana Chirilă a dat vina pe ceilalți concurenți pentru situația în care a ajuns soțul său. Bruneta a declarat că nu se aștepta ca foștii colegi de echipă ai lui Alin să facă strategii pe la spatele lui.

„Alin este un bărbat asumat. El spune în față dacă îl deranjează ceva și vine cu argumente. Vorbește hotărât, privindu-te în ochi și este foarte sigur pe el. Acest lucru poate să intimideze unele persoane sau să le încurce planurile… Uneltirile.

De aceea, Alin a ajuns să fie în situația asta de a afla de la alții deciziile comune luate în echipa sa. Cred că adevărul este undeva la mijloc. Alin nu este un om agresiv, așa cum spun ei. Din păcate, coechipierii s-au folosit de sportul dur pe care îl practică Alin pentru a-l discredita. Alin este un luptător, este omul faptelor, nu al strategiilor”, a mai adăugat Loredana.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce se poartă în această toamnă! Alin Gălățescu dezvăluie tendințele și pasiunile fiicei sale: „Face pictură și sculptură”
Click.ro
Ce se poartă în această toamnă! Alin Gălățescu dezvăluie tendințele și pasiunile fiicei sale: „Face pictură și sculptură”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!