Localitatea din România unde toți susțin că trăiesc un vis. Este doar o comună, dar produce peste 4 milioane de euro anual

Sursă foto: Eugen Demetercă

Deși nimeni nu ar fi crezut, în România există o comună în care șomajul este zero, chiar dacă nu are zonă industrială. Aici, oamenii gospodari sunt implicați în producția agricolă, iar zona este recunoscută drept „patria legumelor”.

Marian Gulie, primarul comunei din Oltenia conduce una dintre zonele în care agricultura este extrem de bogată. În Izbiceni, legumicultura se face la scară largă, iar în acest sens, tinerii au curaj să se bazeze mai mult pe munca în țară, decât pe cea din străinătate.

Marian Gulie: „În Izbiceni nu se moare de foame”

Primarul comunei Izbiceni, situate în județul Olt susține că tinerii care locuiesc aici au locul de muncă asigurat și nu există posibilitatea ca cineva să moară de foame.

„În raport cu alte localități, noi menținem populația tânără în localitate, pentru că aici au locul de muncă asigurat, iar locul de muncă este chiar la ei acasă. Dacă muncești și ești serios nu mori de foame. În Izbiceni nu se moare de foame. În Izbiceni, șomajul este zero, chiar dacă nu avem zonă industrială. Oamenii sunt angajați la ei acasă. Și sunt angajați într-o muncă serioasă, cu câștiguri serioase”, a declarat Marian Gulie, primarul comunei în care se regăsesc aproximativ 1.500 de familii care dețin sere sau solarii, potrivit Agrointel.ro.

Peste 1.500 de legumicultori activează în Izbiceni (Foto: Facebook)

(CITEȘTE ȘI: UN POȘTAȘ DIN ROMÂNIA ARE CEA MAI GREA MISIUNE. LOCUIEȘTE ÎNTR-UN SAT UNDE APROAPE TOȚI OAMENII AU ACELAȘI NUME: ”I-AM ÎNCURCAT!”)

Marian Gulie: „Anual, aproximativ 4 milioane de euro intră în comună”

Pe de altă parte, Marian Gulie este mândru de activitatea economică a zonei pe care o administrează. Potrivit acestuia, ajutorul de minimis pentru cultura de tomate este de mare ajutor pentru legumicultorii din județul Olt. În fiecare an, circa 4 milioane de euro intră în comună doar din subvenții și ajutoare de stat, spune el.

„Avem o bucurie privind acel ajutor de minimis, pe cultură protejată, de 3.000 euro și în fiecare an am avut peste 1.000 de solicitări de finanțări. În acest fel, în comuna Izbiceni intră, de regulă, minim 3 milioane de euro, la care se mai adaugă și alte plăți cu privire la legumicultură sau cultura mare.

Deci, anual, aproximativ 4 milioane de euro intră în comună. Acești bani se regăsesc în dezvoltarea oamenilor și profitul se duce spre bunăstare, bineînțeles. De aceea, în Izbiceni găsim oameni bogați, care merită bogăția, pentru că această bogăție este dobândită prin muncă cinstită”, a mai declarat primarul comunei Izbiceni pentru Linia1.ro.

Locuitorii comunei dețin grădini cu solarii și se ocupă cu agricultura în procent de 95%. Peste 1.500 de legumicultori activează în Izbiceni, acolo unde oamenii susțin că duc o viață de vis. Anul trecut, în 2022 aceștia au ocupat locul 1 în țară, fiind localitatea cu cei mai mulți fermieri care au reușit să obțină cei 3.000 de euro de la stat pentru Programul Tomata.

(VEZI ȘI: AI 500 DE EURO? LOCUL DE VIS DIN ROMÂNIA CARE POATE SĂ-ȚI OFERE CASA PERFECTĂ)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Click.ro
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
Digi 24
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Vrei să faci detailing auto acasă? Lidl are mașina de lustruit PARKSIDE la 129 de lei
Promotor.ro
Vrei să faci detailing auto acasă? Lidl are mașina de lustruit PARKSIDE la 129 de lei
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
go4it.ro
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Nicușor Dan anunță că AUR nu va fi cooptat la guvernare și că interdicția sa va fi condiție obligatorie pentru viitorul premier desemnat. „O prezență AUR la guvernare ar afecta relația cu partenerii noștri”
Gandul.ro

Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Mediafax Italia
Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!