Oreste a vorbit despre scandalul cu Mircea Badea. În ce relații sunt cei doi în prezent

Oreste a vorbit despre scandalul cu Mircea Badea. În ce relații sunt cei doi în prezent

Pe Oreste și pe Mircea Badea i-a legat, în trecut, o relație frumoasă de prietenie. Cei doi s-au cunoscut în urmă cu foarte mulți ani, atunci când au și lucrat împreună, iar în amintirea oamenilor au rămas ca fiind unul dintre cele mai bune cupluri din televiziune. La un moment dat însă, o situație neașteptată i-a făcut pe cei doi să nu își mai vorbească. Recent, Oreste a decis să explice cum au stat, de fapt, lucrurile.

Oreste și Mircea Badea au lucrat împreună vreme de 20 de ani și tot atât a durat și prietenia lor. Nimeni nu se aștepta ca cei doi să își arunce cuvinte grele, dar mai ales să facă public scandalul iscat între ei. De atunci, s-au jignit reciproc, în repetate rânduri, fie că au făcut-o la televizor sau prin mesaje publicate pe conturile de socializare.

NU RATA: ORESTE ȘI SOȚIA LUI S-AU ÎNȘELAT RECIPROC! FOSTUL PREZENTATOR, DEZVĂLUIRI ȘOCANTE: „LILI ȘI-A GĂSIT UN AMANT, EU, O DOAMNĂ BINE”

Acum, se pare că Oreste a revenit la sentimente mai bune în ceea ce îl privește pe fostul său prieten. Se spune că timpul vindecă totul, iar acest lucru s-a întâmplat și în cazul jurnalistului. Apropierea de Dumnezeu l-a făcut pe Oreste să înțeleagă ce s-a întâmplat atunci, ba mai mult, el spune că ar șterge totul cu buretele, dacă ar putea.

„Aș face oricând pace cu Mircea Badea, dacă lucrul ăsta ar fi posibil!”, a spus Oreste, în emisiunea lui Mădălin Ionescu de la Metropola TV.

Ce spune Oreste despre scandalul cu Mircea Badea

Oreste nu s-a oprit aici și a vorbit despre motivul de la care a pornit totul.

„Era un context penibil! Direcțiile noastre de gândire, la vremea respectivă, mergeau în sensuri diferite. Noi ne-am certat în 2013… Pur și simplu, la vremea aceea ne mâna pe fiecare dintre noi iluzia că echipa cealaltă e mai bună pentru țară, pentru noi, pentru viitor. Dar cred că ne-am înșelat amândoi și ambele echipe sunt la fel de proaste.

Nu s-a lăsat cu jigniri finalul… Sigur, ne-am mai ciondănit noi așa, de-a lungul timpului, dar pe mine nu m-a afectat ce s-a spus. Dar cine se iubește se și urăște, am convenit treaba asta”, a clarificat Oreste.

Întrebat dacă îl vede pe Mircea Badea capabil să discute cu el, având în vedere lucrurile petrecute, Oreste a spus: „Nu m-am gândit niciodată la treaba asta, dar, dacă se va întâmpla, din punctul meu de vedere nu ar fi nici o reținere. Chiar și să-mi cer scuze. Situația asta dintre noi nu mai e o rană sufletească, dar atunci a fost. Eu cu tatăl lui am fost apropiat, îi și datorez un job.

Cu mult timp înainte să-l cunosc pe Mircea Badea, am lucrat cu tatăl lui și cred că am făcut o echipă foarte bună. A fost ca un mentor pentru mine. De fapt, mi-a plăcut mai mult de tatăl lui, decât de Mircea Badea, cel puțin o bună perioadă de timp, până am devenit foarte buni prieteni. Îmi părea mai cool și mai mișto tatăl lui, la începutul relației mele cu Mircea Badea, dar după aia mi-am dat seama că așchia nu sare departe de trunchi”.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Click.ro
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Digi 24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
go4it.ro
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
După scamatoria avertismentului Bloomberg, a venit rândul Reuters să avertizeze România, tot sub semnătura unor români: „Numirea unui guvern PSD-AUR sau convocarea de alegeri anticipate ar putea declanșa o retrogradare a ratingului de credit al României”
Gandul.ro

Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Mediafax Italia
Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!