Ce trebuie să faci când pleci cu copilul din țară. Actele necesare și când îți trebuie procură

Ce trebuie să faci când pleci cu copilul din țară. Actele necesare și când îți trebuie procură
Documentele acre îți trebuie pentru a putea ieși din țară cu un minor / foto: Pexels

Dacă vrei să pleci într-o vacanță cu copilul tău peste hotare și este minor, iată ce trebuie să știi despre actele pe care trebuie să le ai asupra ta. 

În situația în care vrei să-ți planifici o vacanță în străinătate sau ai de rezolvat anumite proceduri în afara țării și ești însoțit de un minor, există anumiți pași pe care trebuie să-i urmezi în privința actelor pe care trebuie să le prezinți la frontieră.

CITEȘTE ȘI: Cum poți să îți schimbi buletinul dacă locuiești în străinătate

Acte necesare pentru ieșirea din țară cu un minor

În cazul în care un minor are peste 14 ani, poate să călătorească în străinătate cu documentul de călătorie individual valabil (pașaport sau carte de identitate), dar numai însoțit sau cu acordul părinților sau al reprezentanților legali.
Dacă minorul nu este însoțit de cel puțin unul dintre părinți și nu există acord pentru plecarea lui în străinătate, Poliția de Frontieră informează părinții sau reprezentanții legali faptul că au obligația de a-l prelua pe minor de îndată.

În cazul în care minorul de peste 14 ani este însoțit de ambii părinți la ieșirea din țară, el poate călători doar cu documentul de călătorie individual valabil, fără a fi nevoie de documente suplimentare.

Dacă minorul de peste 14 ani este însoțit doar de unul dintre părinți la ieșirea din țară, acesta trebuie să prezinte un document care să ateste că poartă întreaga responsabilitate pentru situație. Acest document poate fi o declarație a celuilalt părinte, din care să rezulte acordul pentru efectuarea călătoriei în străinătate, un certificat de deces în cazul în care celălalt părinte a murit, sau o hotărâre a instanței de judecată care suplinește acordul celuilalt părinte.

În cazul în care minorul este pregătit să călătorească în străinătate alături de un singur părinte, acesta trebuie să prezinte o declarație prin care celălalt părinte își dă acordul pentru călătorie. Acest document poartă și denumirea de „procură pentru copil minor”, notează observatornews.ro.

VEZI ȘI: Anunțul făcut de CNPP. Data exactă la care intră pensiile pe card și ajunge poștașul la domiciliu, în iunie 2023

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Click.ro
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Digi 24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
go4it.ro
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
După scamatoria avertismentului Bloomberg, a venit rândul Reuters să avertizeze România, tot sub semnătura unor români: „Numirea unui guvern PSD-AUR sau convocarea de alegeri anticipate ar putea declanșa o retrogradare a ratingului de credit al României”
Gandul.ro

Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Mediafax Italia
Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!