Ce s-a întâmplat după ce o cântăreață de 33 de ani și-a uitat vioara de 80.000 de euro în tren

Ce s-a întâmplat după ce o cântăreață de 33 de ani și-a uitat vioara de 80.000 de euro în tren
O femeie și-a uitat viora în tren / Sursă foto: Facebook

Pe data de 27 martie, o cântăreață de 33 de ani și-a uitat vioara într-un tren, când călătorea pe ruta Austria Inferioară –  Viena. Abia a doua zi și-a dat seama că instrumentul muzical, în valoare de 80.000, și carcasa lui sunt de negăsit. Femeia a alertat compania feroviară, dar fără succes, așa că a mers mai departe în încercarea sa de a găsi vioara atât de prețioasă. 

În urmă cu o lună și jumătate, tânăra de 33 de ani a coborât în gara principală din Viena și nu a sesizat dispariția instrumentului muzical decât a doua zi. Dându-și seama că a uitat vioara, cel mai probabil, în tren, a sunat compania de căi ferate și a încercat să afle dacă cineva a găsit obiectul pe care ea l-a pierdut. De parcă vioara s-ar fi evaporat, brusc, nimeni n-a putut da informații despre locul în care se află nici cutia, nici instrumentul valoros.

Pe data de 3 aprilie, la nici o săptămână de când a sesizat dispariția vioarei, cântăreața a mers la poliție pentru a declara cele întâmplate. Nici autoritățile nu au reușit să găsească instrumentul pierdut. Ca urmare, după mai bine de o lună de căutări, Oficiul de Poliție Judiciară a anunțat vineri, 5 mai, că cere ajutorul cetățenilor pentru a-i putea reda femeii obiectul de drept. Pentru a putea face mai ușoară identificarea viorii respective, oamenii legii au transmis mai multe poze cu obiectul, dar și înscrisul său, care o face să fie, de fapt, atât de scumpă.

(CITEȘTE ȘI: Cum arată vioara unui artist, după ce a fost transportată cu avionul. Proprietarul acuză compania aeriană. “Urăşte muzicienii!”)

De ce costă vioara cântăreței 80.000 de euro. Ce recompensă primește cel care o găsește

Vioara pe care a pierdut-o cântăreața este extrem de valoroasă deoarece are arcuri de la lutierul Gabriel Lemböck (1814-1892), considerat a fi unul dintre cei mai buni creatori ai școlii de la Viena. Mai bine de 40 dintre creațiile sale au fost licitate, în decursul anilor, pentru zeci de mii de dolari! Instrumentul îi poartă și inscripția, prin textul scris în latină:

„Gabriel Lemböck fecit secundum Josephi Guarneri Cremonesis originale ex Nicolai Paganini Concertuosa Violina. Viennae Anno 1858. IHS”

Pentru cel care va reuși să-i readucă vioara în valoare de 80.000 de euro, cântăreața de 33 de ani este dispusă să ofere o recompensă în valoare de 2.500 de euro. Calculat la cursul BNR de astăzi, suma este de 12.331 lei!

(CITEȘTE ȘI: Vioară care costă cât un avion. Suma cu care a fost scoasă la licitație)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cum arată penthouse-ul în care s-a mutat Andreea Popescu: „Fiecare copil va avea dormitorul lui”
Click.ro
Cum arată penthouse-ul în care s-a mutat Andreea Popescu: „Fiecare copil va avea dormitorul lui”
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Digi 24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Emil Boc susține că muncitorii proveniți din țări non-UE „încep să devină o problemă pentru comunitate”: Nu vreau să fiu extremist. Eu vă spun ce se întâmplă la firul ierbii
Gandul.ro
Emil Boc susține că muncitorii proveniți din țări non-UE „încep să devină o problemă pentru comunitate”: Nu vreau să fiu extremist. Eu vă spun ce se întâmplă la firul ierbii
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!