Românii care nu își iau vacanță de 1 iunie primesc bani în plus la salariu! E știrea momentului pentru toți angajații

Românii care nu își iau vacanță de 1 iunie primesc bani în plus la salariu! E știrea momentului pentru toți angajații
Foto: Pexels

Românii vor avea parte de o minivacanță de 5 zile începând cu 1 iunie. Cu toate acestea, există o categorie de angajați care vor lucra în acea perioadă. Iată cum vor putea recupera zilele respective sau ce beneficii au, potrivit Codului Muncii. 

Începând cu ziua de joi, 1 iunie, până în data de 6 iunie, românii se vor bucura de o minivacanță pe care o pot petrece fie pe litoral, fie în afara țării. Totuși, există o anumită categorie de angajați care nu va beneficia de aceste zile libere. Vorbim despre cei care lucrează în instituțiile publice sau în cadrul companiilor în care angajații trebuie să fie prezenți pentru a-și desfășura activitatea. Vestea bună este că persoanele aflate în această situație, pot solicita anumite beneficii din partea angajatorilor.

Cine va beneficia de cele 5 zile de vacanță

Elevii, deja, nu mai merg la cursuri din cauza faptului că profesorii au intrat în grevă generală de luni, 22 mai, astfel că ei sunt în”vacanță” de aproape două săptămâni. În plus, nu mai este necesar să recupereze ziua de vineri, 2 iunie, așa cum era stabilit. Și lucrătorii din sistemul bugetar vor beneficia de o minivacanță de 5 zile, începând cu 1 iunie. Pe de altă parte, cei care activează în domeniul privat vor fi nevoiți să meargă la muncă și în data de 2 iunie, dacă nu și-au luat concediu. Potrivit legii, zilele libere oficiale sunt de 1 iunie și 5 iunie, cea de-a doua zi de Rusalii. Totuși, reprezentații Guvernului au decis că pentru angajații din sistemul public se va face o punte între ziua de 1 iunie și weekendul 3-4 iunie.

Există, însă, beneficii pentru cei care vor fi nevoiți să îndure „supliciul” de a lucra atunci când bugetarii sunt liberi. Potrivit articolului 142, angajații pot recupera zilele lucrate în altă perioadă, în curs de o lună. Este chiar o prevedere trecută în Codul Muncii. Dacă din diverse motive, angajatul nu își poate lua acele zile libere, atunci compania în care activează este obligată să îi ofere un plus pe care îl încasează în ziua în care intră și salariul.

Minivacanța de 1 iunie (Foto: Pexels)

(CITEȘTE ȘI: VEŞTI BUNE PENTRU BUGETARI! CÂND SUNT URMĂTOARELE ZILE LIBERE LEGALE, DE LA STAT)

Minivacanțele de care se vor bucura românii în acest an

Până la sfârșitul acestui an, în afară de minivacanța de 1 iunie, românii se vor mai bucura de încă 5 zile libere. Este vorba despre zilele de 15 august când sărbătorim Adormirea Maicii Domnului, 30 noiembrie de Sfântul Andrei, dar și 1 decembrie de Ziua Națională a României. Mai mult, pe 25-26 decembrie, adică de Crăciun, angajații vor sta acasă.

De asemenea, cei care muncesc în sistemul bugetar vor beneficia de o vacanță scurtă, la sfârșit de toamnă, mai exact vor avea 4 zile libere între Sfântul Andrei și weekendul 2-3 decembrie. O altă zi liberă de care vor avea parte bugetarii este în data de 14 august, însă vor fi nevoiți să recupereze zilele libere acordate, lucrând zilnic câte o oră sau două.

(VEZI ȘI: CÂT COSTĂ O NOAPTE LA MARE ÎN ROMÂNIA, ÎN MINI-VACANȚA DE RUSALII. POȚI PLĂTI ȘI CU VOUCHERELE DE VACANȚĂ)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
„Fabuloasă ca de obicei”. Raluca Zenga a încins atmosfera cu imaginile în costum de baie din cea mai recentă vacanță
Prosport.ro
„Fabuloasă ca de obicei”. Raluca Zenga a încins atmosfera cu imaginile în costum de baie din cea mai recentă vacanță
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Secretele rochiei de infarct a Codruței Filip! A purtat artista lenjerie intimă? „Regret să dezamăgesc publicul”
Click.ro
Secretele rochiei de infarct a Codruței Filip! A purtat artista lenjerie intimă? „Regret să dezamăgesc publicul”
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
Digi 24
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
„Nu mai provocați Rusia”: Solicitarea fermă a Pentagonului către oficialii din Europa
Digi24
„Nu mai provocați Rusia”: Solicitarea fermă a Pentagonului către oficialii din Europa
Mașina Zilei: Hyundai Tucson, un SUV preferat de români, cu motorizare diesel de 1,6 litri. Cât costă modelul sud-coreean?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Hyundai Tucson, un SUV preferat de români, cu motorizare diesel de 1,6 litri. Cât costă modelul sud-coreean?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
Boala de care a suferit în tăcere căpitanul Picard din „Star Trek”
Descopera.ro
Boala de care a suferit în tăcere căpitanul Picard din „Star Trek”
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, spune că rectificarea bugetară adoptată astăzi de Guvernul Niculescu menține ratingul de țară în afara „junk” și deschide calea spre o posibilă ieșire din zona negativă
Gandul.ro

Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani