Anunțul momentului pentru pensionari. Ce trebuie să știe despre ziua de pensie

Anunțul momentului pentru pensionari. Ce trebuie să știe despre ziua de pensie
Anunț important despre pensii / Foto: Pexels

În cazul în care pensionarii nu sunt găsiți acasă de către poștaș, în momentul în care vine să le aducă pensia, există o alternativă simplă prin care își pot revendica drepturile bănești. Iată cum trebuie să procedeze în această situație.

Concret, românii pot primi ulterior pensia într-un termen scurt, în cazul în care nu se află acasă atunci când sosește poștașul.

CITEȘTE ȘI: Anunț important pentru pensionari! Data exactă la care intră pensiile în iunie 2023

Cât timp sunt păstrate pensiile la Poştă

Mai exact, românii care primesc banii prin intermediul poștașului și nu sunt acasă în ziua în care se face plata, trebuie să știe că au la dispoziție doar două zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective, pentru a-și ridica pensiile. Dacă  intervalul de timp este depășit, banii se întorc la casa teritorială de pensii de unde pot fi ridicați mai târziu. Pentru pensionarii care încasează pensia într-un cont curent sau pe card, situația este similară. Dacă se află în situația în care nu sunt acasă pentru a primi taloanele mov, au la dispoziție un termen standard de ridicare a pensiilor, astfel că Poșta Română va păstra aceste sume până în ultima zi lucrătoare a lunii în curs.

„Pentru pensionarii avizaţi (cei care nu sunt găsiți la domiciliu) drepturile bănești și documentul de plată se pot ridica de la ghişeele poştale, în termen de două zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective.
În caz contrar, pensiile se întorc la casa teritorială de pensii de unde pot fi solicitate pentru reordonanțare la plată.

Pentru persoanele care încasează pensia în cont curent sau cont de card, în situația în care nu au fost găsite acasă și au fost avizate, documentele de informare cu privire la sumele plătite (taloanele mov), nesolicitate de beneficiari, se păstrează la sediul oficiului poștal până în ultima zi lucrătoare a lunii în curs.

Începând cu drepturile aferente lunii martie 2021, taloanele mov sunt arhivate la sediul Oficiului Județean de Poștă, respectiv al Oficiilor Poștale de sector pe o perioadă de 24 luni, fără a mai fi restituite caselor teritoriale de pensii.

Aceste documente de informare pot fi transmise, la cerere, la domiciliul persoanelor interesate – beneficiari sau împuterniciții acestora. După expirarea celor 24 de luni, documentele de informare vor fi transmise către casele teritoriale de pensii”,”, informează Casa Națională de Pensii Publice, notează Antena 3 CNN.

VEZI ȘI: Aproape 100.000 de familii pot cere acești bani de la stat. Ajutorul e de 480 de lei pe lună

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine o mai știe pe Irina Reisler? S-a schimbat total după ce a slăbit 50 de kg. A urmat un regim strict de 13 zile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine o mai știe pe Irina Reisler? S-a schimbat total după ce a slăbit 50 de kg. A urmat un regim strict de 13 zile
Cornel Dinu și-a scos la vânzare conacul din Sinaia. Cere 585.000 de euro pentru vila cu 6 camere și 7 băi. GALERIE FOTO
Prosport.ro
Cornel Dinu și-a scos la vânzare conacul din Sinaia. Cere 585.000 de euro pentru vila cu 6 camere și 7 băi. GALERIE FOTO
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cât l-a costat pe Marian Godină o zi la zăpadă cu fetițele! Polițistul a făcut calculul: „Nu am știut că e așa scump”
Click.ro
Cât l-a costat pe Marian Godină o zi la zăpadă cu fetițele! Polițistul a făcut calculul: „Nu am știut că e așa scump”
Sarcofag roman intact, descoperit la Constanța. Ce au găsit arheologii în mormântul unui copil
Digi 24
Sarcofag roman intact, descoperit la Constanța. Ce au găsit arheologii în mormântul unui copil
Rumen Radev sugerează că România e de vină pentru recentele atacuri rusești cu drone din Marea Neagră. Cum își justifică afirmația
Digi24
Rumen Radev sugerează că România e de vină pentru recentele atacuri rusești cu drone din Marea Neagră. Cum își justifică afirmația
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Unul dintre cele mai căutate combo-uri PARKSIDE este din nou în oferta Kaufland
go4it.ro
Unul dintre cele mai căutate combo-uri PARKSIDE este din nou în oferta Kaufland
Indiciul că Primul Război Mondial urma să înceapă
Descopera.ro
Indiciul că Primul Război Mondial urma să înceapă
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Cea mai mare tragedie de la Asia Express: un șofer localnic a murit în accident, iar cei 2 concurenți și cameramanul au ajuns la Urgențe, cu arsuri și leziuni grave
Gandul.ro
Cea mai mare tragedie de la Asia Express: un șofer localnic a murit în accident, iar cei 2 concurenți și cameramanul au ajuns la Urgențe, cu arsuri și leziuni grave
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute