Gabriela Szabo a ajuns în fața DNA. „Nu-mi place să vorbesc despre așa ceva” | EXCLUSIV

Gabriela Szabo a ajuns în fața DNA. „Nu-mi place să vorbesc despre așa ceva” | EXCLUSIV
Gabriela Szabo a fost audiată la DNA / Sursă foto: captură video

Fosta mare campioană Gabriela Szabo a ajuns în fața DNA, pentru a fi audiată în dosarul primarului din Corbeanca. De altfel, alături de ea se află și soțul, care este, la rândul său, audiat în calitate de martor. Iată mai jos detaliile.

Gabriela Szabo a ajuns în fața procurorilor anticorupție, pentru a fi audiată, în calitate de martor. Alături de ea se află și soțul ei, audiat în aceeași speță. Este vorba despre dosarul primarului din Corbeanca, Valeriu Anton, în care este vizat modul în care un proprietar de teren a oferit spre vânzare o serie de parcele din zona pădurii Corbeanca, pentru 65 de familii. De altfel, familiile au cumpărat parcele, iar una dintre persoanele care au achiziționat este chiar Gabriela Szabo.

„Gabriela Szabo este audiată, în calitate de martor, la Direcția Națională Anticorupție, în dosarul primarului de la Corbeanca, Valeriu Anton. Împreună cu ea este audiat, tot în calitate de martor, și soțul său – Zsolt Gyöngyössy”, au spus surse judiciare pentru Gandul.ro.

Vezi și GABRIELA SZABO ESTE CONSILIER JUDEȚEAN DE ILFOV! A CANDIDAT DIN PARTEA PSD

Gabriela Szabo a fost audiată la DNA

La ieșirea din sediul DNA, Gabriela Szabo a oferit declarații, în exclusivitate pentru Gandul.ro. Fosta mare campioană a declarat că a achiziționat o parcelă de 1000 de metri pătrați, care se situează în spatele casei. De altfel, a precizat că actele sunt legale, iar tranzacția pentru parcela respectivă a fost efectuată prin mandatar și notar.

„Mai mulți proprietari din Corbeanca am achiziționat un pământ și, astăzi, suntem invitați la DNA. Sunt martor, am achiziționat terenul acum foarte mulți ani, nu-mi place să vorbesc despre așa ceva. Am pus la dispoziția DNA actele de cumpărare a unei parcele de 1000 de metri care se află chiar în spatele casei, actele sunt perfect legale, tranzacția am făcut-o prin mandatar și notar”, a spus fosta atletă. De asemenea, soțul fostei atlete a declarat că terenul a fost achiziționat „de bună credință”.

Primarul comunei Corbeanca a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, în luna mai. De altfel, și nepotul lui, Robert Ilie Mihăilă, se află în arest preventiv, fiind cercetat într-un dosar de corupție. Primarul comunei ilfovene este acuzat de luare de mită, instigare la spălare a banilor și spălare a banilor. Primarul și nepotul său ar fi pus la cale o „schemă” pentru a-și asigura un „monopol al betonului” în comuna ilfoveană.

Sursă foto: capturi video YouTube

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Momente de groază pentru Alina Pușcaș. Familia ei, otrăvită la o petrecere!? Soțul s-a prăbușit, iar fiul și-a pierdut cunoștința
Click.ro
Momente de groază pentru Alina Pușcaș. Familia ei, otrăvită la o petrecere!? Soțul s-a prăbușit, iar fiul și-a pierdut cunoștința
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Digi 24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
go4it.ro
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Clotilde Armand, acuzată că minte cu privire la fotografiile cu ploșnițe de la un cămin de bătrâni din Sectorul 1. Viceprimăriță: Imaginile sunt din mandatul doamnei Armand
Gandul.ro
Clotilde Armand, acuzată că minte cu privire la fotografiile cu ploșnițe de la un cămin de bătrâni din Sectorul 1. Viceprimăriță: Imaginile sunt din mandatul doamnei Armand
Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Mediafax Italia
Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!