Adrian Mititelu schimbă numele echipei. Cum se va numi FCU Craiova din acest campionat

Adrian Mititelu schimbă numele echipei. Cum se va numi FCU Craiova din acest campionat
Adrian Mititelu este nevoit să schimbe numele echipei FC U Craiova / foto: Facebook

După ce a pierdut procesul cu Mihai Rotaru, patronul Universității Craiova, Adrian Mititelu a luat o decizie importantă. FC U Craiova 1948 ar urma să-și schimbe numele, în urma deciziei Curții de Apel Timișoara.

La începutul săptămânii curente, Curtea de Apel Timișoara a emis o hotărâre prin care a stabilit că întreg palmaresul istoric realizat până în anul 1991 aparține Clubului Sportiv de drept public Universitatea Craiova, entitate asociată cu Universitatea Craiova din 2013, clubul din Liga 1 condus de Mihai Rotaru.

Adrian Mititelu schimbă numele echipei FC U Craiova în Oltenia Craiova

FC U Craiova a anunțat intenția de a face recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție. Cu toate acestea, sentința este executorie, ceea ce înseamnă că actualul club se află în obligația de a-și schimba numele. Adrian Mititelu a confirmat că se va supune deciziei și a dezvăluit că intenționează să adopte „cea mai craiovenizată denumire”.

„Probabil vom fi nevoiți să schimbăm numele. Va dura cel puțin 6-7 luni. Va fi un nume mai craiovenizat decât orice alt nume. Craiova nu va lipsi din nume. Sunt mai multe variante și va fi un nume care să ne reprezinte, cine am fost, cine suntem și cine vom fi.

Cine e mai oltean și mai craiovean ca mine? Se poate pune Rotaru cu mine: Toată lumea știe că a fost un stelist! Eu m-am născut cu echipa asta, mi-am dat viața și voi muri cu ea, chiar dacă voi schimba numele.

Tocmai acum să renunț? Niciodată! Am făcut și pușcărie pentru echipa asta. Față de Rotaru suntem mai bine, pentru că el a închiriat de la Badea. Palmaresul nu îl ții într-un geamantan și îl dai. Că l-ar cumpăra arabii și aia a fost. Badea poate să îi dea numele în folosință”, a declarat Adrian Mititelu pentru ProSport.

Adrian Mititelu a anunțat că va schimba numele „Juveților” / sursă foto: Facebook

Echipa este nevoită să-și schimbe numele și stema

Mihai Rotaru, patronul Universității Craiova, a mărturisit că patronul „juveților” va fi nevoit să schimbe și stema, nu doar numele.

„Avem un proces în care am cerut să se constate că e o copie și cred că în baza acestei decizii instanța va obliga clubul lor să o schimbe. De altfel, cred că și ei se așteaptă pentru că au deja una cu «U».

Nu au voie să folosească Știința, Craiova Maxima sau alte denumiri atribuite Universității Craiova, acelea au fost câștigate la alt proces. Decizia este executorie din acest moment!”, a mai completat  Mihai Rotaru, pentru sursa citată.

VEZI ȘI: Lovitură uriașă pentru Adrian Mititelu. A pierdut palmaresul Universității Craiova la proces

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Ultimul tun al cancelariei lui Bolojan le-a explodat în față. Jumătate de milion de euro pentru autoturisme „închiriate” prin firma fiului unui mare liberal. A câștigat licitația fără să aibă mașinile din contract, așa că a dat altele. Gratis
Gandul.ro

NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia