Stațiunea din România în care prețurile au început să scadă. Unde poți merge la mare mai ieftin

Stațiunea din România în care prețurile au început să scadă. Unde poți merge la mare mai ieftin

Au mai rămas două săptămâni din această vară, iar hotelierii de pe litoralul românesc au început deja să reducă prețurile, chiar dacă plajele din stațiuni au fost ticsite cu turiști. Prețurile sunt ceva mai mici și pentru șezlongurile închiriate. 

Minivacanța de Sfânta Maria a fost considerată perioada cu cel mai aglomerat weekend de la malul Mării Negre din acest sezon estival, însă, potrivit numărului uriaș de rezervări din hoteluri, se poate spune că urmează un al doilea weekend de foc, în perioada 19-20 august 2023.

Hotelierii au aplicat primele reduceri de pe litoral

Se anunță încă un weekend aglomerat pe litoralul românesc, cu peste 100.000 de turiști. Unii hotelierii au început, deja, să scadă prețurile cu 10-20%, iar în unele stațiuni chiar și cu 40%. În stațiunea Mamaia, acolo unde s-au înregistrat cele mai multe rezervări, turiștii care doresc să se cazeze au de ales hotelurile de 3 stele, cu prețuri pornind de la 169 de lei/noapte pentru o cameră dublă și hotelurile de 4 stele, cu prețuri ce încep de la 215 de lei/noapte pentru o cameră dublă + mic dejun inclus și pot ajunge până la 375 de lei/ noapte + mic dejun pentru o cameră dublă. Administratorii plajelor au început și ei să aplice reduceri pentru șezlongurile închiriate. Fie că este vorba de 10-20 de lei, sunt bani de care românii chiar țin cont.

Câți bani a cheltuit un român într-o zi de plajă în Mamaia

Mulți români ar spune că prețurile de pe litoralul românesc sunt prea scumpe pentru bugetul lor, motiv pentru care aleg destinații precum Grecia, Bulgaria sau Turcia. Prin urmare, în ultimii ani, au existat tot mai mulți care au ocolit stațiunile din România. De curând, un turist român și-a făcut publică experiența neplăcută pe care a trăit-o în stațiunea Mamaia. Risipa s-a resimțit în portofelul bărbatului, suma cheltuită pe șezlong și câteva băuturi nefiind cu mult sub prețul unei nopți de cazare.

Sursă foto: Facebook

„Pentru cei care mai cred în litoralul românesc. Din motive independente a trebuit să ne amânăm pentru luna august vacanța în Thassos. Printre picături, am zis să prindem o zi două la noi. Am venit pentru 2 zile la Mamaia Sat. 350 lei pe noapte, studio la 150 m de plajă.

O ieșire la plajă de câteva ore ieri. Atașez bonul. Menționez că la Scala Marion, la 10 E consumație obligatorie de șezlong am mai primit gratuit chips-uri și 2 sticle de apă la 0,5. Aici, am primit doar bonul fiscal”, a scris bărbatul pe un grup de Facebook.

Citește și: AM GĂSIT CEA MAI SCUMPĂ CAZARE DIN MAMAIA | COSTĂ 4.999 LEI/NOAPTE!

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Apariția Andreei Popescu i-a alarmat pe fani. Vedeta a dezvăluit motivul semnelor de pe gât
Click.ro
Apariția Andreei Popescu i-a alarmat pe fani. Vedeta a dezvăluit motivul semnelor de pe gât
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Nicușor Dan a anunțat când va desemna un nou premier, după eșecul Siegfried Mureșan
Gandul.ro
Nicușor Dan a anunțat când va desemna un nou premier, după eșecul Siegfried Mureșan
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!