Orașul în care toți locuitorii care nu au mașină vor primi câte 240 de euro, drept bonus special

Orașul în care toți locuitorii care nu au mașină vor primi câte 240 de euro, drept bonus special
Bani în plus pentru cei care nu dețin mașini / foto: Facebook

Într-un oraș din Germania se ia în calcul introducerea unor bonusuri speciale pentru familiile care nu dețin mașini. Propunerea a fost adusă în discuție de către grupul parlamentar al SPD și prevede acordarea unui bonus lunar de zece euro. Cu toate acestea, acest beneficiu va fi disponibil doar pe o perioadă limitată de doi ani, cu un plafon maxim de 240 de euro.

Decizia finală cu privire la această propunere încă nu a fost luată, iar autoritățile locale continuă să poarte discuții despre criteriile prin care aceștia vor fi eligibili pentru aceste plăți și sub ce condiții vor fi acordate.

În orașul german Würzburg, cei care nu dețin mașină ar urma să primească stimulente financiare

Liderul grupului parlamentar, Alexander Kolbow, a subliniat că se ia în considerare posibilitatea acordării bonusului atât gospodăriilor care renunță la mașini, cât și celor care nu dețin deja mașini.

În plus, în alte orașe din Germania, cum ar fi Denzlingen în Baden-Württemberg și Darmstadt în Renania de Nord-Westfalia, s-au implementat deja stimulente financiare pentru reducerea utilizării mașinilor private, inclusiv oferirea de bilete gratuite pentru transportul public.

„Suntem convinși că fiecare pas către tranziția la mobilitate ecologică este bun și corect, oricât de mic”, a declarat liderul grupului parlamentar Bärbel Benkert

Cercetătorul Michael Kopatz de la Institutul Wuppertal pentru Climă, Mediu și Energie e de părere că un „bonus de eliminare” pentru mașini ar putea fi util, notează inFranken.de.

CITEȘTE ȘI: Panică printre șoferii de Dacia care au acest model. 6000 de mașini au fost chemate, de urgență, în service

Amenzi pentru depășirea vitezei legale în Germania

Există și vești mai puțin plăcute pentru șoferii din Germania. Pe lângă beneficii, șoferii care nu respectă normele în vigoare vor avea de suferit.

Mai exact, cei care depășesc limita de viteză admisă de 100km/h se vor putea alege cu amenzi de cel puțin 100 de euro. De asemenea, și șoferii care circulă cu viteză mare în condiții de vizibilitate slabă sau vreme rea, în apropierea locurilor periculoase precum treceri de pietoni sau intersecții, ieșiri de pe șantier sau în condiții nefavorabile ale drumului se vor putea alege cu amenzi usturătoare, notează ziarulromânesc.de.

VEZI ȘI: Cel mai ciudat sens giratoriu din România. Regula bizară pe care mulți șoferi o încalcă

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine o mai știe pe Irina Reisler? S-a schimbat total după ce a slăbit 50 de kg. A urmat un regim strict de 13 zile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine o mai știe pe Irina Reisler? S-a schimbat total după ce a slăbit 50 de kg. A urmat un regim strict de 13 zile
Cornel Dinu și-a scos la vânzare conacul din Sinaia. Cere 585.000 de euro pentru vila cu 6 camere și 7 băi. GALERIE FOTO
Prosport.ro
Cornel Dinu și-a scos la vânzare conacul din Sinaia. Cere 585.000 de euro pentru vila cu 6 camere și 7 băi. GALERIE FOTO
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cele două zodii pentru care urmează 5 zile decisive pentru viitorul lor. Acești nativi vor avea parte de oportunități rare
Click.ro
Cele două zodii pentru care urmează 5 zile decisive pentru viitorul lor. Acești nativi vor avea parte de oportunități rare
Sarcofag roman intact, descoperit la Constanța. Ce au găsit arheologii în mormântul unui copil
Digi 24
Sarcofag roman intact, descoperit la Constanța. Ce au găsit arheologii în mormântul unui copil
Rumen Radev sugerează că România e de vină pentru recentele atacuri rusești cu drone din Marea Neagră. Cum își justifică afirmația
Digi24
Rumen Radev sugerează că România e de vină pentru recentele atacuri rusești cu drone din Marea Neagră. Cum își justifică afirmația
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Unul dintre cele mai căutate combo-uri PARKSIDE este din nou în oferta Kaufland
go4it.ro
Unul dintre cele mai căutate combo-uri PARKSIDE este din nou în oferta Kaufland
Indiciul că Primul Război Mondial urma să înceapă
Descopera.ro
Indiciul că Primul Război Mondial urma să înceapă
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Corina Drăgotescu – America lui Trump, în plină campanie electorală, amintește de România anilor 90: servicii implicate, mită electorală și amenințări
Gandul.ro
Corina Drăgotescu – America lui Trump, în plină campanie electorală, amintește de România anilor 90: servicii implicate, mită electorală și amenințări
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute