Se întoarce sau nu Ionuț Lupescu la Dinamo? Prima reacție după ce s-a vorbit despre negocieri

Se întoarce sau nu Ionuț Lupescu la Dinamo? Prima reacție după ce s-a vorbit despre negocieri
Ionuț Lupescu a vorbit despre posibila sa venire la Dinamo / Sursă Foto: Facebook

Vineri, 29 septembrie 2023, Dinamo a pierdut, cu scorul de 0-1, meciul jucat în deplasare împotriva celor de la Oțelul Galați în cadrul etapei cu numărul 11 din Superliga. Formația roș-albă a bifat astfel al patrulea eșec consecutiv din acest sezon. În ciuda evoluțiilor slabe din ultima perioadă, șefii clubului din Ștefan cel Mare au ambiții mari. În acest sens, vor să-l aducă în organigrama clubului pe Ionuț Lupescu (54 de ani). Citiți în continuare ce spune fostul mare internațional despre o posibilă revenire la clubul său de suflet. 

Dinamo a revenit în acest sezon pe prima scenă a fotbalului românesc. Entuziasmul promovării în Superliga s-a pierdut însă treptat, echipa roș-albă bifând o serie de patru eșecuri consecutive. Astfel, după 11 etape disputate, Dinamo se află pe locul 15 în clasament, având doar 8 puncte acumulate.

(VEZI ȘI: Cristiano Ronaldo i-a dat tricoul lui unui fost fotbalist de la FCSB. Românul e în culmea fericirii. „Visele devin realitate”)

Ce spune Ionuț Lupescu despre o posibilă revenire la Dinamo

În ciuda parcursului slab din acest sezon, șefii lui Dinamo au în continuare ambiții mari și vor să întărească echipa administrativă a clubului. În acest sens, Ionuț Lupescu pare a fi dorit în Ștefan cel Mare. Andrei Nicolescu, administratorul special al lui Dinamo, a dezvăluit că primele discuții cu fostul mare internațional au avut loc deja.

„Eugen (n.r. – Voicu) a avut o discuție principială cu domnul Lupescu. Am rămas în contact, urmează să vedem ce putem construi. A fost o discuție de o oră. A fost abordată zona de viziune. 

Sunt discuții, nu pot să vă dau detalii exacte. Eu personal nu am simțit nicio animozitate din partea domnului Lupescu. Tot timpul a fost foarte deschis, am avut tot timpul discuții sincere. De aici până la a lua decizii clare sunt pași de urmat. Nu știu când se va decide domnul Lupescu dacă vine sau nu la Dinamo”, a declarat Andrei Nicolescu, la Digi Sport.

La scurt timp după declarațiile lui Andrei Nicolescu, Ionuț Lupescu a dorit să clarifice situația. Fostul mare internațional susține că discuția pe care a avut-o cu Eugen Voicu nu a fost, de fapt, o negociere. Mai mult, Lupescu a subliniat că a fost doar o simplă discuție amicală.

„Am avut o simplă discuție, de scurtă durată, despre Dinamo, printre altele. O discuție amicală. Nicio negociere! Nimic important”, a declarat Ionuț Lupescu pentru Gsp.ro.

(NU RATA: România boicotează meciurile cu Rusia. Decizia anunțată de FRF chiar azi, în Europa e deja scandal)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Am mâncat și pâine mucegăită!” Vedetele care acum au vile și mașini, dar au crescut în sărăcie
Click.ro
„Am mâncat și pâine mucegăită!” Vedetele care acum au vile și mașini, dar au crescut în sărăcie
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Digi 24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cele cinci semne care arată că Trump ar putea fi aproape de victorie în războiul cu Iranul. Gestul de disperare al regimului iranian
Digi24
Cele cinci semne care arată că Trump ar putea fi aproape de victorie în războiul cu Iranul. Gestul de disperare al regimului iranian
Noul Hyundai Tucson a fost prezentat oficial și pentru piața europeană. Motoare hibride de până la 292 CP
Promotor.ro
Noul Hyundai Tucson a fost prezentat oficial și pentru piața europeană. Motoare hibride de până la 292 CP
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Atac în Strâmtoarea Ormuz. Un petrolier a fost lovit de un proiectil necunoscut și a luat foc
Gandul.ro
Atac în Strâmtoarea Ormuz. Un petrolier a fost lovit de un proiectil necunoscut și a luat foc
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!