Noi zboruri din România, pe rute mult așteptate de oamenii dornici de călătorii. Ce a decis Wizz Air

Noi zboruri din România, pe rute mult așteptate de oamenii dornici de călătorii. Ce a decis Wizz Air
Wizz Air

Românii care sunt dornici de călătorii au parte de vești cât se poate de bune. Wizz Air a anunțat că lansează noi zboruri, către destinații de interes pentru români. Noi trei rute au fost inaugurate, iar cei dornici de vacanță deja își pot achiziționa biletele. Unde își pot programa românii vacanțele de acum?

Wizz Air a venit, recent, cu un anunț îmbucurător. Compania aeriană a anunțat că lansează noi rute pentru clienții săi. Astfel, trei noi destinații devin mult mai accesibile pentru români, iar prețul biletelor este și el avantajos.

(CITEȘTE ȘI: ZBORUL MISTERIOS BUCUREȘTI – DUBAI ÎN CARE PESTE 200 DE CĂLĂTORI AU FOST BULVERSAȚI. DE CE AVIONUL S-A ÎNTORS PE OTOPENI, DUPĂ 2 ORE)

Wizz Air, noi zboruri

Așa cum spuneam, Wizz Air a inaugurat trei noi rute. Prima pe care o amintim este cea din București către Tirana, Albania. Această destinație este una care a căpătat popularitate în ultima perioadă, iar cei dornici de o vacanță acolo sunt mulți. De asemenea, compania aeriană a anunțat reluarea operațiunilor de la Craiova către Dortmund, dar și zboruri din București către Salonic.

Astfel, doritorii de vacanțe trebuie să știe că încă din data de 29 octombrie zborurile din București către Tirana au fost deschise. Aceste curse sunt efectuate de patru ori pe săptămână, în zilele de miercuri, joi, sâmbătă și duminică.

De asemenea, din data de 30 octombrie, zborurile către Salonic sunt și ele disponibile, iar cursele se realizează atât luni, cât și vineri. Și zborurile din Craiova către Dortmund au fost reluate, iar acestea sunt disponibile în zilele de luni și vineri.

Însă, veștile bune venite de la Wizz Air au fost însoțite și de câteva proaste. În același anunț, compania aeriană informează că începând cu data de 28 octombrie a fost închisă baza aeriană de la Suceava. Acest lucru înseamnă că s-a renunțat la zborurile către Larnaca, Eindhoven, Bruxelles Charleroi, Paris Beauvais, Veneția Treviso și Bologna.

De menționat este și faptul că în urmă cu doar câteva săptămâni, Wizz Air anunța și deschiderea rutei București – Edinburgh, pe Aeroportul Glasgow, cel mai mare oraș din Scoția. În această destinație, românii vor putea ajunge începând cu data de 14 noiembrie. Zborurile vor fi operate de două ori pe săptămână, iar biletele pot fi achiziționate deja. Prețul unei curse către Edinburgh pornește de la 119 lei, iar zborurile vor fi operate în zilele de luni și de vineri.

(VEZI ȘI: CELE MAI IEFTINE DESTINAȚII DIN EUROPA. UNDE POT CĂLĂTORI ROMÂNII CU 50 DE EURO ÎN OCTOMBRIE 2023)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Imagini nemaivăzute cu Bianca Ghiurcă înainte de operațiile estetice. Cât de mult s-a schimbat soția lui Marco de la Insula Iubirii
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Imagini nemaivăzute cu Bianca Ghiurcă înainte de operațiile estetice. Cât de mult s-a schimbat soția lui Marco de la Insula Iubirii
Soția lui a fost angajată de Lidl, dar averea lor e uriașă. A cumpărat un teren cu 6,5 milioane de dolari și l-a vândut acum cu 18,15 milioane
Prosport.ro
Soția lui a fost angajată de Lidl, dar averea lor e uriașă. A cumpărat un teren cu 6,5 milioane de dolari și l-a vândut acum cu 18,15 milioane
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Rochiile și blănurile doamnelor din PSD, sub lupa designerilor: „Nu e chinchilla, e iepure!” Cât costă, de fapt, rochia cu oglinzi a Olguței Vasilescu?
Click.ro
Rochiile și blănurile doamnelor din PSD, sub lupa designerilor: „Nu e chinchilla, e iepure!” Cât costă, de fapt, rochia cu oglinzi a Olguței Vasilescu?
De ce s-ar fi prăbușit avionul privat cu 9 persoane la bord în Florida. Explicațiile unui pilot
Digi 24
De ce s-ar fi prăbușit avionul privat cu 9 persoane la bord în Florida. Explicațiile unui pilot
Epopeea hainei de blană a iubitei lui Ciolacu. Un magazin cu Instagram făcut azi îi dă dreptate fostului premier: „Toate dorințele”
Digi24
Epopeea hainei de blană a iubitei lui Ciolacu. Un magazin cu Instagram făcut azi îi dă dreptate fostului premier: „Toate dorințele”
Mașina Zilei – Renault Megane diesel din 2022: un break francez la sub 15.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
Promotor.ro
Mașina Zilei – Renault Megane diesel din 2022: un break francez la sub 15.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
go4it.ro
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Corina Drăgotescu, corespondență din SUA, în ziua alegerilor: Visul american ajunge coșmarul american
Gandul.ro
Corina Drăgotescu, corespondență din SUA, în ziua alegerilor: Visul american ajunge coșmarul american
Calendarul vacanțelor 2027. Cum obții zece zile libere?!
Mediafax Italia
Calendarul vacanțelor 2027. Cum obții zece zile libere?!
Cum să cureți perfect cârpele murdare de bucătărie?! De ce nu trebuie să le pui niciodată în mașina de spălat
Mediafax Spania
Cum să cureți perfect cârpele murdare de bucătărie?! De ce nu trebuie să le pui niciodată în mașina de spălat