Miercurea Albă din Săptămâna Luminată, tradiții și obiceiuri. Ce este total interzis să faci azi, 8 mai 2024

Miercurea Albă din Săptămâna Luminată, tradiții și obiceiuri. Ce este total interzis să faci azi, 8 mai 2024

Săptămâna Luminată a început după ziua de Paște și Învierea Domnului. Începe de luni, 6 mai, și se termină cu Duminica Tomii. Toate zilele din această săptămână au denumiri speciale: Lunea Albă, Marţea Albă, Sfânta Miercuri, Joia Verde, Vinerea Scumpă sau Fântâniţa, Sâmbăta Luminată și Duminica Luminată. Această perioadă este marcată de obiceiuri și de tradiții. Ce nu este bine să facă enoriașii în Sfânta Miercuri?

Săptămâna Luminată a început de luni, 6 mai, și se va încheia duminică, pe 12 mai. În zilele acestea, credincioșii au de respectat o serie de tradiții și de obiceiuri, cu scopul de a celebra Învierea Domnului. Se spune că Botezul era săvârșit în noaptea de Paște, iar cei botezați se numeau „luminați” și purtau haine albe întreaga Săptămână Luminată. Tocmai de aici i-ar fi și numele de „Luminată”.

CITEȘTE ȘI: CE OBICEIURI TREBUIE SĂ RESPECȚI ÎN MARȚEA ALBĂ, DIN SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. CARE SUNT TRADIȚIILE CREȘTINE CARE SE SĂRBĂTORESC PE 7 MAI

Ce nu este bine să faci în Miercurea Luminată

Ziua de 8 mai este Miercurea Albă, Miercurea Luminată sau Sfânta Miercuri. Toate cele trei denumiri speciale sunt corecte. În această zi, enoriașii trebuie să țină cont de anumite tradiții și superstiții, pentru a le merge bine tot anul. Anumite obiceiuri sunt menite să celebreze Învierea Domnului.

Din străbuni se spune că nu este bine să muncești în această zi, pentru că atragi rozătoarele în casa ta, iar ele îți vor mânca bucatele. În acest context, ziua de miercuri mai poate fi numită și „nunta șoarecilor”. Zilele de miercuri și vineri din Săptămâna Luminată sunt zile cu „hărți”, adică este dezlegare la dulce.

CITEȘTE ȘI: CÂT TIMP REZISTĂ DROBUL DE MIEL ÎN FRIGIDER, DE FAPT, FĂRĂ A SE ALTERA

Ce este interzis în Săptămâna Luminată

Săptămâna Luminată vine la pachet cu o serie de restricții și reguli de respectat de către creștinii ortodocși. În Marțea Albă este interzis lucrul, spălatul rufelor, curățenia în casă. De pomană se dau vin și pască. În Miercurea Luminată, femeile nu au voie să lucreze pe câmp, căci se spune că aduc rozătoarele în casă pe parcursul anului și astfel de lovesc de lipsa de bucate.

Joi, în Săptămâna Luminată, este interzis lucrul. Munca din Joia Rea aduce nenoroc, secetă și dăunători. Credincioșii nu au voie să spele în această zi, dacă ar fi să urmeze datinile strămoșești. După calendarul ortodox, enoriașii au voie să spele joia, marțea și sâmbăta, fiind singurele zile din Săptămâna Luminată în care pot face treburi casnice.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mara Bănică, transformată total după operațiile estetice. Jurnalista arată complet diferit acum: imaginile care i-au uimit pe fani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Mara Bănică, transformată total după operațiile estetice. Jurnalista arată complet diferit acum: imaginile care i-au uimit pe fani
Gigi Becali, Giovanni Becali și Victor Pițurcă, rămași fără bani la cazino, au intrat peste „donjuanul fotbaliștilor” și l-au „jumulit” de 40.000 de dolari! EXCLUSIV
Prosport.ro
Gigi Becali, Giovanni Becali și Victor Pițurcă, rămași fără bani la cazino, au intrat peste „donjuanul fotbaliștilor” și l-au „jumulit” de 40.000 de dolari! EXCLUSIV
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Oana Ioniță, probleme cu Sushi, animalul său de companie. Ce a pățit patrupedul și cum a reușit vedeta să îl salveze: „Rasa asta de câini e foarte dificilă”
Click.ro
Oana Ioniță, probleme cu Sushi, animalul său de companie. Ce a pățit patrupedul și cum a reușit vedeta să îl salveze: „Rasa asta de câini e foarte dificilă”
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
Digi 24
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Digi24
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
Promotor.ro
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
go4it.ro
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
ANALIZĂ: Iliana Iotova a câștigat președinția Bulgariei. De ce președintele bulgar este mai puternic în stat decât președintele României, deși are mai puține atribuții
Gandul.ro
ANALIZĂ: Iliana Iotova a câștigat președinția Bulgariei. De ce președintele bulgar este mai puternic în stat decât președintele României, deși are mai puține atribuții
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani