Mira și Ian se numără printre cuplurile care și-au pus relația la încercare în cadrul emisiunii Insula Iubirii. Cei doi sunt împreună de aproape patru ani și au vorbit deschis despre problemele care au apărut de-a lungul relației. Înainte de a adopta look-ul brunet cu care este cunoscută astăzi, concurenta avea o apariție complet diferită.
La doar 22 de ani, Mira a atras atenția publicului nu doar prin participarea la Insula Iubirii, ci și prin transformările sale de imagine. În prezent brunetă, iubita lui Ian păstrează în mediul online numeroase fotografii din perioada în care purta părul blond, imagini care au stârnit reacții în rândul urmăritorilor.
Imaginile din trecut au reapărut în atenția fanilor
Mira obișnuiește să fie activă pe rețelele de socializare, iar printre fotografiile publicate de-a lungul timpului se regăsesc și cadre realizate în urmă cu aproximativ doi ani, când avea părul blond. Deși nu și-a schimbat foarte mult stilul vestimentar, diferența de look este evidentă.
Tânăra purta și atunci părul lung, iar în anumite perioade a ales să își facă și șuvițe deschise la culoare. În prezent, concurenta de la Insula Iubirii a revenit la nuanțele închise, imaginea de brunetă devenind deja asociată cu aparițiile sale publice.
Relația cu Ian, pusă sub lupă la Insula Iubirii
Mira și Ian formează un cuplu de aproape patru ani și nu s-au ferit să vorbească despre dificultățile întâmpinate în relație. Pe parcursul timpului, cei doi au împărtășit cu urmăritorii imagini din vacanțe, dar și momente din viața de zi cu zi petrecute în locuința lor.
Participarea la Insula Iubiri” a adus însă în prim-plan nemulțumiri pe care concurenta le-a exprimat fără rețineri. Una dintre cele mai tensionate situații a apărut după ce Mira a comentat declarațiile făcute de partenerul ei și modul în care vede relația lor.
Acuzațiile făcute de Mira la adresa partenerului său
În cadrul discuțiilor purtate în emisiune, Mira a susținut că una dintre problemele majore din relația lor este legată de pasiunea lui Ian pentru poker și jocurile de noroc. Concurenta a mărturisit că lipsa de încredere și faptul că se simte mințită au afectat-o profund.
„El întreține casa… Da, când nu bagi toți banii la aparate și la poker normal că tu întreții casa. Doamne, e dependent și dacă îl întrebi, nu, nu e. Nici nu încearcă să mă înțeleagă, pentru că nu am cum să mă simt în siguranță când el mă minte așa. Minte, că de-asta mor. Dacă ai văzut că sunt un om care vorbesc cu tine, deși cheltui atâția ani, nu am nicio chestie”, le-a povestit Mira ispitelor masculine.
CITEŞTE ŞI: „Prințesa” Bianca, acuzații dure: Susține că Insula Iubirii este regizată. Reacția dură a lui Radu Vâlcan