Imagini colosale cu bunurile Loredanei Chivu într-un depozit de la marginea Bucureștiului! Ce s-a întâmplat cu licitația pentru penthouse-ul de 500.000 €

Loredana Chivu își pierdea și ultimele bunuri din penthouse-ul din zona Pipera, pe 29 mai, 2024. Era executată silit, iar din apartament i s-au ridicat dulapul, patul, parfumurile și multe altele. I s-a dat termen de plată a datoriei către Dani Leș, 500.000 de lei, dar nu s-a conformat. Așa că la începutul lui iulie, toate au intrat în posesia celui care i-a fost iubit vreme de trei ani. Și cele care fuseseră sechestrate până atunci. Unde au fost depozitate toate bunurile divei? CANCAN.RO are imaginile fabuloase și vi le prezintă, în exclusivitate.

Apartamentul i-a fost golit de câteva ori, sechestre și, apoi, executare silită, iar bunurile i-au fost ridicate și sigilate. Loredana Chivu a făcut, de fiecare dată, apel, însă judecătorii nu i-au dat nici măcar o centimă dreptate. Așa că toate au intrat în posesia lui Dani Leș, la începutul lunii iulie, în urma sentinței executorie dată de Tribunalul Arad, urmată de încuviințarea executării silite venite de la Judecătoria Buftea. Și apoi, în baza creanței de 500.000 de lei către Dani Leș, au fost executate. Loredanei i s-a tăiat, astfel, din datorie, după ce bunurile au fost evaluate.

(CITEȘTE ȘI: NICI ORDONANȚA PREȘEDINȚIALĂ NU A SALVAT-O PE FOSTA ASISTENTĂ A LUI CAPATOS! E OFICIAL: PESTE 5 ZILE ÎNCEPE ”JIHADUL”!)

Într-un depozit de la marginea Bucureștiului au fost adunate bunurile luate din apartamentul Loredanei Chivu

Imagini colosale cu bunurile Loredanei Chivu într-un depozit de la marginea Bucureștiului!

Dar unde s-au adunat toate obiectele Loredanei, strânse după nu mai puțin de trei sechestre și o executare silită?

CANCAN.RO a intrat în depozitul plin ochi, de la marginea Bucureștiului, unul micuț, dar ”primitor”. Bunurile sunt așezate în cutii cam de aceeași mărime. Lustre, televizoare, aparate de aer condiționat, masă, canapea și multe altele.

(NU RATA: PENTHOUSE-UL DE 500.000 € AL LOREDANEI CHIVU A FOST ”DEVALIZAT”! IMAGINI HALUCINANTE! DULAPUL CU PARFUMURI, SCOS DE PE PERETE, PATUL, DEZMEMBRAT ȘI…)

Loredana Chivu e obligată de instanță să-i plătească lui Dani Leș peste 500.000 de lei (Foto: Instagram)

Altfel, Loredana Chivu și-a salvat, pentru o perioadă, penthouse-ul de 500.000 de euro, care ar fi urmat să fie scos la licitație pe 23 iulie. Ea a beneficiat de o suspendare provizorie a sentinței, după ce a făcut contestație la executare și a plătit o cauțiune de 45.000 de lei.

Sursele CANCAN.RO spun că divei i se mai pregătesc surprize, sechestre și executări silite!

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Click.ro
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!